11 definiții pentru izbăvitor (adj.)


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

izbăvitor, ~oare [At: DOSOFTEI, PS. 60 / Pl: ~i, ~oare / E: izbăvit + -tor] 1-2 smf, a (Persoană) care mântuiește. 3 sma (Bis) lisus Hristos.

IZBĂVITÓR, -OÁRE, izbăvitori, -oare, s. m. și f., adj. (Pop.) 1. S. m. și f. Persoană care izbăvește; salvator, mântuitor. 2. Adj. Care izbăvește, vindecă. – Izbăvi + suf. -tor.

IZBĂVITÓR, -OÁRE, izbăvitori, -oare, s. m. și f., adj. (Pop.) 1. S. m. și f. Persoană care izbăvește; salvator, mântuitor. 2. Adj. Care izbăvește, vindecă. – Izbăvi + suf. -tor.

IZBĂVITÓR, -OÁRE, izbăvitori, -oare, s. m. și f. (Învechit și arhaizant) Persoană care izbăvește; salvator, mîntuitor. Cînd se deșteptă... văzu pe izbăvitorul său. ISPIRESCU, L. 371. Boala Ilincuței avea rădăcini foarte adînci și greu s-ar fi găsit izbăvitori. CONTEMPORANUL, VI 105. ◊ (Adjectival) Omul... își îndeplini izbăvitoarea sa misiune. C. PETRESCU, A. R. 18.

IZBĂVITÓR ~oáre (~óri, ~oáre) și substantival Care izbăvește; salvator. /a (se) izbăvi + suf. ~tor

izbăvitor a. și m. mântuitor: sfânta Nastasia izbăvitoarea de otravă CR.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

izbăvitór adj. m., s. m., pl. izbăvitóri; adj. f., s. f. sg. și pl. izbăvitoáre

izbăvitór s. m., adj. m., pl. izbăvitóri; f. sg. și pl. izbăvitoáre


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

IZBĂVITÓR adj. v. mântuitor.

IZBĂVITÓR adj. v. salvator.

IZBĂVITOR adj. (BIS.) mîntuitor, salvator, (înv.) spăsitor.

Intrare: izbăvitor (adj.)
izbăvitor1 (adj.) adjectiv
adjectiv (A66)
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • izbăvitor
  • izbăvitorul
  • izbăvitoru‑
  • izbăvitoare
  • izbăvitoarea
plural
  • izbăvitori
  • izbăvitorii
  • izbăvitoare
  • izbăvitoarele
genitiv-dativ singular
  • izbăvitor
  • izbăvitorului
  • izbăvitoare
  • izbăvitoarei
plural
  • izbăvitori
  • izbăvitorilor
  • izbăvitoare
  • izbăvitoarelor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

izbăvitor (adj.)

etimologie:

  • Izbăvi + sufix -tor.
    surse: DEX '98 DEX '09