IZBĂVITOR, -OARE, izbăvitori, -oare, s. m. și f. (Învechit și arhaizant) Persoană care izbăvește; salvator, mîntuitor. Cînd se deșteptă... văzu pe izbăvitorul său. ISPIRESCU, L. 371. Boala Ilincuței avea rădăcini foarte adînci și greu s-ar fi găsit izbăvitori. CONTEMPORANUL, VI 105. ◊ (Adjectival) Omul... își îndeplini izbăvitoarea sa misiune. C. PETRESCU, A. R. 18.