14 definiții pentru iuți


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

iuți [At: CORESI, EV. 198/33 / Pzi: esc / E: iute] 1-2 vtr (D. oameni) A (se) enerva. 3-4 vtr (Fig; d. oameni) A (se) ațâța. 5 vr (Reg; d. fenomene ale naturii) A se aspri. 6 vt (îlv) A ~ pasul (sau mersul) A se grăbi. 7 vr (Reg; d. oameni) A munci repede și serios. 8 vr (Reg; d. animale) A se neliniști. 9 vr (D. cursul apelor) A curge mai repede. 10 vt (Înv) A căli metalele. 11-12 vr (D. mâncăruri, băuturi etc) A deveni iute (1-2). 13 vr (Înv; d. boală) A se acutiza. 14 vr (Pop; d. oameni; îe) Se ~țește tărâța în borș A se înfuria. 15 vr (Pop; d. oameni; îe) A se ~ ca piperul A se supăra.

IUȚÍ, iuțesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A face să se producă, să meargă etc. sau a se produce, a merge etc. mai repede, mai prompt; a (se) grăbi. Își iuțește pașii.Refl. A deveni mai tare, mai intens. Vântul s-a iuțit. 2. Refl. (Rar) A se enerva, a se supăra, a se mânia ușor. 3. Tranz. și refl. A da sau a căpăta un gust înțepător, usturător, picant. Mâncarea s-a iuțit. – Din iute.

IUȚÍ, iuțesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A face să se producă, să meargă etc. sau a se produce, a merge etc. mai repede, mai prompt; a (se) grăbi. Își iuțește pașii.Refl. A deveni mai tare, mai intens. Vântul s-a iuțit. 2. Refl. (Rar) A se enerva, a se supăra, a se mânia ușor. 3. Tranz. și refl. A da sau a căpăta un gust înțepător, usturător, picant. Mâncarea s-a iuțit. – Din iute.

IUȚÍ, iuțesc, vb. IV. 1. Tranz. (Cu privire la oameni) A face să fie iute în mișcări. Las’ pe mine, că te-oi iuți eu. ALECSANDRI, T. 611. ♦ (Cu privire la mișcări) A grăbi, a accelera. Vasile strigă un «zii, mă»... și iuți din nou jocul. CAMIL PETRESCU, O. I 118. Iuți pasul, ducîndu-se întins la Penelopa Maruli. BART, E. 114. El sub tunetul de tun S-a bătut ca un nebun, Parcă de-și iuțea el pașii Mai curînd piereau vrăjmașii. COȘBUC, P. I 132. Oamenii noștri iuțiră pașii, ca să ajungă mai din vreme. POPESCU, B. II 87. ♦ Refl. A se grăbi, a se zori. Doi oameni veneau cu pași mărunți și repeziți, iuțindu-se ca să nu cadă, cu cîte o ladă în brațe. DUMITRIU, N. 257. O babă uscată se iuțea să închidă poarta, în vreme ce un flăcău se apucase să dejuge. REBREANU, R. I 101. ♦ Refl. (Despre ființe) A deveni iute în mișcări. Chiar și porcii trîndavi se iuțiră. DELAVRANCEA, S. 198. ♦ Refl. (Rar, despre cursul apelor) A curge mai repede. De la Sfiniția Dunărea se iuțește. I. IONESCU, M. 77. 2. Refl. (Despre oameni) A se mînia, a se aprinde de mînie, a nu se mai stăpîni. Ea, prefăcîndu-se a plînge și a fi bolnavă, zmeul se căi că s-a iuțit. ISPIRESCU, L. 261. Dar nu te iuți așa tare, că nu știi de unde-ți poate veni ajutor. CREANGĂ, P. 190. Afară! Pîn’ nu mă iuțesc! ALECSANDRI, T. I 362. ♦ Tranz. A aprinde, a întărîta. Pătimirea Care-nghimpă și deșteaptă și iuțește toată firea. CONACHI, P. 4. 3. Refl. (Despre mîncări, brînzeturi etc.) A deveni iute, înțepător, pișcător. Brînza s-a iuțit.

A IUȚÍ ~ésc tranz. 1) A face să se iuțească. 2) (produse alimentare) A trata cu un condiment iute; a ardeia. /Din iute

A SE IUȚÍ mă ~ésc intranz. 1) (despre acțiuni, fenomene) A crește în intensitate; a deveni mai iute. Vântul s-a iuțit. 2) (despre oameni) A se mișca mai iute; a deveni mai vioi. 3) (despre unele produse alimentare) A pierde proprietățile pozitive sub influența agenților exteriori, căpătând un gust iute; a se strica; a se altera; a se înăcri. /Din iute

iuțì v. 1. a da zor, a (se) grăbi; 2. fig. a se supăra.

ĭuțésc (mă) v. refl. (vsl. lĭutiti sen). Mă fac ĭute, mă grăbesc: nu te ĭuți la mers, la lucru. Mă supăr, mă înfuriĭ. Devin ardeĭat: brînza s’a ĭuțit. V. tr. Accelerez: a ĭuți pasu. Fac ardeĭat: a ĭuți cĭorba.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

iuțí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. iuțésc, imperf. 3 sg. iuțeá; conj. prez. 3 să iuțeáscă

iuțí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. iuțésc, imperf. 3 sg. iuțeá; conj. prez. 3 sg. și pl. iuțeáscă


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

IUȚÍ vb. 1. v. grăbi. 2. v. înteți. 3. v. accelera. 4. v. ardeia.

IUȚÍ vb. v. căli, oțeli.

IUȚI vb. 1. a (se) grăbi, a (se) zori, (livr.) a (se) alerta, (înv. și pop.) a (se) pripi, a (se) sili, (înv. și reg.) a (se) păzi, a spori, a (se) steji, (reg.) a (se) purta, (înv.) a (se) curînda, a (se) sîrgui, a (se) sprinteni. (Se ~ să ajungă la timp.) 2. a-și înteți. (Își ~ fuga.) 3. a accelera, a grăbi, a urgenta, a zori, (astăzi rar) a pripi. (A ~ încheierea unei operații.) 4. a (se) ardeia. (Mîncarea s-a ~ tare.)


Dicționare enciclopedice

Definiții enciclopedice

IUȚI2 s. m. pl. Neam germanic originar din Pen. Iutlanda, așezat în sec. 5 în reg. Kent din Anglia și în ins. Wight. După ce au dezvoltat o civilizație înfloritoare, au trecut treptat sub autoritatea anglilor.

Intrare: iuți
verb (VT401)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • iuți
  • iuțire
  • iuțit
  • iuțitu‑
  • iuțind
  • iuțindu‑
singular plural
  • iuțește
  • iuțiți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • iuțesc
(să)
  • iuțesc
  • iuțeam
  • iuții
  • iuțisem
a II-a (tu)
  • iuțești
(să)
  • iuțești
  • iuțeai
  • iuțiși
  • iuțiseși
a III-a (el, ea)
  • iuțește
(să)
  • iuțească
  • iuțea
  • iuți
  • iuțise
plural I (noi)
  • iuțim
(să)
  • iuțim
  • iuțeam
  • iuțirăm
  • iuțiserăm
  • iuțisem
a II-a (voi)
  • iuțiți
(să)
  • iuțiți
  • iuțeați
  • iuțirăți
  • iuțiserăți
  • iuțiseți
a III-a (ei, ele)
  • iuțesc
(să)
  • iuțească
  • iuțeau
  • iuți
  • iuțiseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

iuți

  • 1. tranzitiv reflexiv A face să se producă, să meargă etc. sau a se produce, a merge etc. mai repede, mai prompt; a (se) grăbi.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC sinonime: accelera grăbi zori (grăbi) 7 exemple
    exemple
    • Las’ pe mine, că te-oi iuți eu. ALECSANDRI, T. 611.
      surse: DLRLC
    • Vasile strigă un «zii, mă»... și iuți din nou jocul. CAMIL PETRESCU, O. I 118.
      surse: DLRLC
    • Iuți pasul, ducîndu-se întins la Penelopa Maruli. BART, E. 114.
      surse: DLRLC
    • El sub tunetul de tun S-a bătut ca un nebun, Parcă de-și iuțea el pașii Mai curînd piereau vrăjmașii. COȘBUC, P. I 132.
      surse: DLRLC
    • Oamenii noștri iuțiră pașii, ca să ajungă mai din vreme. POPESCU, B. II 87.
      surse: DLRLC
    • Doi oameni veneau cu pași mărunți și repeziți, iuțindu-se ca să nu cadă, cu cîte o ladă în brațe. DUMITRIU, N. 257.
      surse: DLRLC
    • O babă uscată se iuțea să închidă poarta, în vreme ce un flăcău se apucase să dejuge. REBREANU, R. I 101.
      surse: DLRLC
    • 1.1. reflexiv (Despre ființe) A deveni iute în mișcări.
      surse: DLRLC un exemplu
      exemple
      • Chiar și porcii trîndavi se iuțiră. DELAVRANCEA, S. 198.
        surse: DLRLC
    • 1.2. reflexiv A deveni mai tare, mai intens.
      surse: DEX '09 DEX '98 un exemplu
      exemple
      • Vântul s-a iuțit.
        surse: DEX '09 DEX '98
    • 1.3. reflexiv rar (Despre cursul apelor) A curge mai repede.
      surse: DLRLC un exemplu
      exemple
      • De la Sfiniția Dunărea se iuțește. I. IONESCU, M. 77.
        surse: DLRLC
  • 2. reflexiv rar A se enerva, a se supăra, a se mânia ușor.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC 3 exemple
    exemple
    • Ea, prefăcîndu-se a plînge și a fi bolnavă, zmeul se căi că s-a iuțit. ISPIRESCU, L. 261.
      surse: DLRLC
    • Dar nu te iuți așa tare, că nu știi de unde-ți poate veni ajutor. CREANGĂ, P. 190.
      surse: DLRLC
    • Afară! Pîn’ nu mă iuțesc! ALECSANDRI, T. I 362.
      surse: DLRLC
  • 3. tranzitiv reflexiv A da sau a căpăta un gust înțepător, usturător, picant.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC sinonime: altera ardeia strica înăcri un exemplu
    exemple
    • Mâncarea s-a iuțit. Brânza s-a iuțit.
      surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC

etimologie:

  • iute
    surse: DEX '09 DEX '98