9 definiții pentru isprăvit (s.n.)


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

ISPRĂVÍT s. n. Faptul de a (se) isprăvi; sfârșit1. – V. isprăvi.

ISPRĂVÍT s. n. Faptul de a (se) isprăvi; sfârșit1. – V. isprăvi.

isprăvit1 sn [At: GOLESCU, Î. 65 / Pl: ~uri / E: isprăvi] 1 Corectare. 2 (Înv) Izbândă. 3-11 Isprăvire (3-11). 12 (Îlav) Pe ~te Pe sfârșite.

ISPRĂVÍT s. n. Faptul de a (se) isprăvi; sfîrșit. Vreau să știu, să știu sfîrșitul!... Spuneți cum e isprăvitul? COȘBUC, P. I 181. Începerea a fieșcăruia lucru este înjumătățirea isprăvitului. GOLESCU, Î. 93. ◊ Loc. adj. Pe isprăvite = aproape de sfîrșit, pe sfîrșite. Tutunul îi era pe isprăvite. REBREANU, I. 36. – Formă gramaticală: (în loc. adj.) isprăvite.

isprăvit n. sfârșit: isprăvitul mesei.

isprăvit n., pl. urĭ. Vest. Sfîrșit: pe la isprăvitu prînzuluĭ.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

ISPRĂVÍT s. v. terminare.

ISPRĂVIT s. isprăvire, încheiere, sfîrșire, sfîrșit, terminare, terminat, (pop.) gătare, istovire, mîntuire, (înv.) săvîrșire. (~ tuturor treburilor.)

Intrare: isprăvit (s.n.)
isprăvit2 (s.n.) substantiv neutru
substantiv neutru (N24)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • isprăvit
  • isprăvitul
  • isprăvitu‑
plural
  • isprăvituri
  • isprăviturile
genitiv-dativ singular
  • isprăvit
  • isprăvitului
plural
  • isprăvituri
  • isprăviturilor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

isprăvit (s.n.)

etimologie:

  • vezi isprăvi
    surse: DEX '98 DEX '09