irmilic [At: ALECSANDRI, P. P. 135 / V: ierme~ / Pl: ~ici, ~ice / E: tc irmilik] 1 sm (Iuz) Monedă turcească de argint, mai rar de aur, care a circulat și la noi, mai ales în Moldova, în prima jumătate a secolului XIX Si: icosar. 2 sn (Rar; art.) Dans țărănesc nedefinit mai îndeaproape. 3 sn (Rar; art) Melodie după care se execută irmilicul (2).

IRMILIC, irmilici, s. m. (Învechit) Monedă turcească care a circulat pe vremuri și în țările romînești. Țigănci sprîncenate, cu cozile pline de irmilici, stăteau cinchite lîngă oale. SADOVEANU, O. I 285. Cuconu Ioniță scoase două sferturi de irmilic și le dădu lui Gîrneață. HOGAȘ, H. 30. Soliman se bucura, Bani-n poală-i număra, Zece pungi de irmilici. ALECSANDRI, P. P. 135.

irmilic m. Mold. 1. veche monedă turcească echivalentă cu icosarul: paftale mici tot din irmilici POP.; 2. horă după masa de cununie. [Turc. IRMILIK, din irmi, douăzeci].

irmilíc m. (turc. irmilik, d. irmi, doŭăzecĭ). O monetă turcească de aur care valora în Moldova cît și icosaru (V. icosar). O horă care se cîntă pin Moldova după masa de cununie și numită și mușama, și pin Muntenia nuneasca.

iermelic sm vz irmilic

irmilic s. m., pl. irmilici

irmilic s. m., pl. irmilici

irmilic s. m., pl. irmilici

IRMILIC s. icosar. (~ul era o monedă turcească.)

IRMILIC s. icosar. (~ era o monedă turcească.)

irmilic (irmilici), s. m. – Înv., monedă turcească de argint, care valora la început 20 de piaștri. – Megl. irmiloc. Tc. irmilik (Șeineanu, II, 228; Lokotsch 958), din tc. irmi „douăzeci”, cf. bg. irmilik. Este cuvînt identic cu icosar. Sec. XIX, înv.