20 de definiții pentru ipoteză ipotes ipotesis


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

IPOTÉZĂ, ipoteze, s. f. Presupunere, enunțată pe baza unor fapte cunoscute, cu privire la anumite (legături între) fenomene care nu pot fi observate direct sau cu privire la esența fenomenelor, la cauza sau la mecanismul intern care le produce; presupunere cu caracter provizoriu, formulată pe baza datelor experimentale existente la un moment dat sau pe baza intuiției, impresiei etc. ♦ (Mat.) Ansamblul proprietăților date într-o demonstrație și cu ajutorul cărora se obțin noi propoziții. – Din fr. hypothèse.

IPOTÉZĂ, ipoteze, s. f. Presupunere, enunțată pe baza unor fapte cunoscute, cu privire la anumite (legături între) fenomene care nu pot fi observate direct sau cu privire la esența fenomenelor, la cauza sau la mecanismul intern care le produce; presupunere cu caracter provizoriu, formulată pe baza datelor experimentale existente la un moment dat sau pe baza intuiției, impresiei etc. ♦ (Mat.) Ansamblul proprietăților date într-o demonstrație și cu ajutorul cărora se obțin noi propoziții. – Din fr. hypothèse.

ipote sf [At: P. MAIOR, IST. 12 / V: (înv) h~, ~esis, ~es / Pl: ~ze / E: fr hypothèse, ngr ὑπόθεσις] 1 Presupunere enunțată pe baza unor fapte cunoscute, cu privire la anumite legături între fenomene care nu pot fi observate direct sau cu privire la esența fenomenelor, la cauza sau la mecanismul intern care le produce. 2 Presupunere cu caracter provizoriu, formulată pe baza datelor experimentale existente la un moment dat sau pe baza intuiției. 3 (Mat) Ansamblul proprietăților date la începutul unei demonstrații și cu ajutorul cărora se obțin noi propoziții. 4 (Mat) Componentă cu caracter prezumtiv a unei teoreme.

IPOTÉZĂ, ipoteze, s. f. Presupunere făcută pentru a explica anumite fenomene; supoziție bazată pe probabilități. Cercetătorii moderni nu s-au mulțumit însă numai cu ipoteze trase din considerațiuni teoretice. MARINESCU, P. A. 41. Am făcut, întrebîndu-mă mereu, fel de fel de ipoteze. CAMIL PETRESCU, U. N. 166. Lung prilej de vorbe și de ipoteze. TOPÎRCEANU, M. 50. ♦ (Mat.) Element dat, pe baza căruia se dezvoltă o demonstrație.

IPOTÉZĂ s.f. Presupunere, supoziție pe baza unor fapte cunoscute asupra relației între anumite fenomene sau asupra legăturii dintre aceste fenomene și cauzele lăuntrice care le determină. ♦ (Mat.) Element dat pe baza căruia se dezvoltă o demonstrație. [Cf. fr. hypothèse, lat., gr. hypothesis < hypo – sub, thesis – poziție].

IPOTÉZĂ s. f. 1. presupunere, supoziție enunțate pe baza unor fapte cunoscute, cu privire la relația dintre anumite fenomene sau la legăturile dintre acestea și cauzele lăuntrice care le determină. 2. figură retorică constând în presupunerea unui lucru posibil sau nu, din care se trage o consecință. 3. (mat.) ansamblul elementelor date pe baza cărora se dezvoltă o demonstrație. (< fr. hypothèse)

IPOTÉZĂ ~e f. 1) Părere bazată numai pe fapte aparente; presupunere; prezumție; supoziție. 2) mat. Element dat pe baza căruia poate fi demonstrată o teoremă. [G.-D. ipotezei] /<lat., gr. hypothesis, fr. hypothese

ipoteză f. presupunere din care se trage o consecvență.

*ipotéză f., pl. e (vgr. ῾ypóthesis, d. ῾ypotíthemi, pun dedesupt, presupun. V. ipotecă, anti-teză). Presupunere, supozițiune.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

ipotéză s. f., g.-d. art. ipotézei; pl. ipotéze

ipotéză s. f., g.-d. art. ipotézei; pl. ipotéze


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

IPOTÉZĂ s. 1. presupunere, prezumție, supoziție, (livr.) conjectură, (înv.) supunere. (Ce ~ a lansat?) 2. v. presupunere.

IPOTE s. 1. presupunere, prezumție, supoziție, (livr.) conjectură, (înv.) supunere. (Ce ~ a lansat?) 2. bănuială, presupunere, prezumție, supoziție, (rar) presupus. (~ lui s-a adeverit.)


Dicționare etimologice

Se explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

ipotéză (ipotéze), s. f. – Presupunere formulată pe baza unor fapte cunoscute. – Var. (înv.) ipotes, s. n. Mr. ipothise „afacere”. Gr. ὑπόθεσις (sec. XVIII, cf. Gáldi 202), și apoi din fr. hypothèse.Der. ipotetic, adj. (presupus, prezumtiv), din gr. ὑποθετιϰός, folosit de Cantemir în 1705 (Gáldi 202). Aceste cuvinte se scriu uneori cu h, ca în fr.


Dicționare specializate

Aceste definiții explică de obicei numai înțelesuri specializate ale cuvintelor.

ipoteză (gr. hypothesis „supoziție”, „presupunere”), figură de stil, specific oratorică, constând în presupunerea unui lucru posibil ori nu, din care se trage o consecință (I): „Dar în fine, curent ori nu curent, aceasta poate părea până la un punct o simplă discuție de cuvinte. Veți fi zis poate: nu este curent, dar este o tendință de reformă manifestată în partid, și fiindcă d. Rosetti este un autorizat și puternic inițiator de idei în partidul liberal din această țară, tendințele pot să se întindă și să ajungă până într-o direcție unde noi nu putem și nu voim să-l urmăm. De tendința lui să ținem seama, să o sprijinim la început, iar direcția finală să rămâie în mâna noastră, și noi oprim mișcarea când și unde voim. E probabil. și e natural ca aceasta să fi fost cugetarea d-voastră, adică a guvernului [...]. Foarte bine, dar tot rămâne întrebarea: pentru ce aceasta? Pentru ce? Aici d-voastră răspundeți: pentru că ideile d-lui Rosetti sunt prea înaintate, și agitatoare, și dacă s-ar lăsa în toată dezvoltarea lor, cum se teme onor. d. Lascăr, ar aduce primejdia în țară. Prin urmare să le tăiem partea acută și primejdioasă, și să le astupăm sub forma ce voim să le dăm noi. Dar dacă acesta este scopul dv. de la guvern și din majoritate, sunt în drept a întreba: vă ajunge scopul prin revizuirea ce o propuneți? Credeți d-voastră că puteți ucide aceste idei, că le puteți suprima prin o asemenea revizuire?” (T. Maiorescu) • Lausberg, §§ 73, 398, 814, 4, 1137, definește i. ca figură retorică, citându-l pe Quintilian (fără exemple).

IPOTEZĂ (< fr. hypothèse < gr. hypothesis ceea ce este pus dedesubt) Figură de stil, folosită îndeosebi în oratorie. Supoziție a unui lucru posibil sau nu. Ex. Apărarea, prin ipoteză, a lui Demostene împotriva lui Eschine: „Dacă într-o lumină profetică, atenienii ar putea să citească în cartea viitorimii și să prevadă întîmplările ce ne așteaptă; dacă și tu, Eschine, ai putea să le prevestești cu răsunătorul tău glas, Atena, chiar în asemenea împrejurări, ar fi trebuit să facă ceea ce a făcut, de a fi respectat slava sa, strămoșii săi și grozava judecată a urmașilor.”


Dicționare enciclopedice

Definiții enciclopedice

HYPOTHESES NON FINGO (lat.) nu născocesc ipoteze – Newton, într-o scrisoare către R. Hooke, din 5. febr. 1676. Teoriile valabile se întemeiază numai pe cercetarea faptelor.

SIRE, JE N’AVAIS PAS BESOIN DE CETTE HYPOTHÈSE (fr.) sire, n-aveam nevoie de această ipoteză – Răspunsul lui Laplace la întrebarea lui Napoleon de ce n-a amintit de Dumnezeu în lucrarea sa „Mécanique céleste”.

Intrare: ipoteză
substantiv feminin (F1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • ipote
  • ipoteza
plural
  • ipoteze
  • ipotezele
genitiv-dativ singular
  • ipoteze
  • ipotezei
plural
  • ipoteze
  • ipotezelor
vocativ singular
plural
ipotes
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
ipotesis
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.

ipoteză ipotes ipotesis

  • 1. Presupunere, enunțată pe baza unor fapte cunoscute, cu privire la anumite (legături între) fenomene care nu pot fi observate direct sau cu privire la esența fenomenelor, la cauza sau la mecanismul intern care le produce; presupunere cu caracter provizoriu, formulată pe baza datelor experimentale existente la un moment dat sau pe baza intuiției, impresiei etc.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC DN sinonime: presupunere prezumție supoziție 3 exemple
    exemple
    • Cercetătorii moderni nu s-au mulțumit însă numai cu ipoteze trase din considerațiuni teoretice. MARINESCU, P. A. 41.
      surse: DLRLC
    • Am făcut, întrebîndu-mă mereu, fel de fel de ipoteze. CAMIL PETRESCU, U. N. 166.
      surse: DLRLC
    • Lung prilej de vorbe și de ipoteze. TOPÎRCEANU, M. 50.
      surse: DLRLC
    • 1.1. matematică Ansamblul proprietăților date într-o demonstrație și cu ajutorul cărora se obțin noi propoziții.
      surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC DN
    • 1.2. Figură retorică constând în presupunerea unui lucru posibil sau nu, din care se trage o consecință.
      surse: MDN '00

etimologie: