ipotecă sf [At: PRAVILA (1814), 111/4 / V: (înv) h~, ~tichi / Pl: ~eci / E: fr hypothèque, lat hypoteca, ngr ὑποθήκη] Drept real pe baza căruia creditorul poate vinde bunul imobil primit în garanție de la un debitor, în cazul când acesta nu își plătește datoria la termen.

IPOTECĂ, ipoteci, s. f. (În economia capitalistă) Drept real care grevează un imobil pentru a se garanta plata unei creanțe; faptul de a ipoteca. Moșia mare și bogată... lăsată pe mîna vechililor și încărcată de ipoteci. C. PETRESCU, Î. I 11.

IPOTECĂ s.f. Drept real care grevează un imobil, un teren etc. al cărui proprietar l-a dat ca garanție creditorului său; faptul de a ipoteca. [Cf. fr. hypothèque, lat. hypoteca, gr. hypoteke].

IPOTECĂ s. f. mod de garantare cu bunuri imobiliare (clădiri, terenuri etc.) a unui credit. (< fr. hypothèque, lat. hypotheca, gr. hypotheke)

IPOTECĂ ~ci f. Garanție acordată unui creditor, prin care acesta are dreptul real asupra unui bun imobiliar (egal în valoare cu un împrumut) care aparține debitorului. /<fr. hypothéque, lat. hypoteca

ipotecă f. drept dat creditorului pe un imobil al debitorului său.

*ipotécă f., pl. ĭ (vgr. ῾ypothéke, depozit, amanet, d. ῾ypotithemi, pun dedesupt; lat. hypothéca. V. teacă). Jur. Amanetarea unuĭ imobil, drept dat creditoruluĭ asupra unuĭ imobil al debitoruluĭ luĭ și care nu se perde dacă debitoru vinde orĭ lasă altuĭa acest imobil.

hipotecă sf vz ipotecă

ipotichi sf vz ipotecă

amanet n. 1. obiect depus ca garanție: și-a pus casa amanet; 2. persoană lăsată drept garanție: își deteră copii amanet unul altuia BĂLC. [Turc. AMANET: ca termen juridic, amanet a căutat să înlocuească pe zălog, ce figurează în vechea legislațiune, și la rândul său începe să fie înlocuit de neologismul ipotecă].

ipotecă s. f., g.-d. art. ipotecii; pl. ipoteci

ipotecă s. f., g.-d. art. ipotecii; pl. ipoteci

ipotecă s. f., g.-d. art. ipotecii; pl. ipoteci

ipotecă

ipotecă, -ci.

ipotecă (ipoteci), s. f. – Drept pe baza căruia creditorul poate vinde bunul imobil primit în garanție. Gr. ὑποθήϰη (sec. XIX), și apoi din fr. hypothèque. – Der. (h)ipoteca, vb. (a pune ipotecă); (h)ipotecar, adj. (care are drept de ipotecă).

IPOTECĂ s. (JUR.) (pop.) zălog. (Are o ~ pe casă.)

IPOTECĂ s. (JUR.) (pop.) zălog. (Are o ~ pe casă.)