INTERPUS, -Ă, interpuși, -se, s. m. și f. Persoană care intervine, ca mijlocitor, între alte două persoane (spre a le face să ajungă la o înțelegere, spre a le ușura o tranzacție etc.); mijlocitor. – V. interpune.

interpus², ~ă [At: HAMANGIU, C. C. 193 / Pl: ~uși, ~e / E: interpune] 1 a Pus la mijloc, între două obiecte. 2 smf Persoană care intervine, ca mijlocitor, între două persoane (spre a le face să ajungă la o înțelegere, spre a le ușura o tranzacție etc.) Si: intermediar, mediator. mijlocitor.

interpus¹ sn [At: DA ms / Pl: ~uri / E: interpune] 1-3 Interpunere (1-3).

INTERPUS, -Ă, interpuși, -se, s. m. și f. (Rar) Persoană care intervine, ca mijlocitor, între alte două persoane (spre a le face să ajungă la o înțelegere, spre a le ușura o tranzacție etc.); mijlocitor. – V. interpune.

INTERPUS, -Ă, interpuși, -se, s. m. și f. (Rar) Persoană care intervine, care mijlocește între două persoane; mijlocitor, intermediar. De ce vrei să ai de-a face numai cu interpușii? CAMIL PETRESCU, T. II 480.

INTERPUS, -Ă s.m. și f. (Rar) Mijlocitor. ♦ Persoană care apare într-un act juridic în locul adevăratului interesat. [< interpune].

INTERPUS, -Ă s. m. f. mijlocitor. ◊ persoană care apare într-un act juridic în locul adevăratului interesat. (< interpune)

întrepus¹ sn vz interpus¹

!interpus adj. m., s. m., pl. interpuși; adj. f., s. f. interpusă; pl. interpuse

interpus s. m., pl. interpuși

interpus s. m., pl. interpuși

INTERPUS s. v. intermediar, mediator, mijlocitor.

interpus s. v. INTERMEDIAR. MEDIATOR. MIJLOCITOR.