17 definiții pentru hârâi

din care

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

HÂRÂI, hârâi, vb. IV. 1. Intranz. (Despre mecanisme stricate; la pers. 3) A scoate un zgomot dogit. 2. Intranz. (Despre organele respiratorii; p. ext. despre persoane) A scoate sunete aspre, de obicei din cauza unei boli; a respira greu, a hârcâi. ♦ (Peior.) A vorbi neclar, mormăit. ♦ A sforăi. 3. Intranz. (Despre câini; la pers. 3) A mârâi. 4. Refl. recipr. A se certa, a se ciondăni. ♦ Tranz. (Fam.) A întărâta, a irita pe cineva. 5. Refl. (Rar) A se freca, a se lovi cu zgomot de ceva. – Hâr + suf. -âi.

HÂRÂI, hârâi, vb. IV. 1. Intranz. (Despre mecanisme stricate; la pers. 3) A scoate un zgomot dogit. 2. Intranz. (Despre organele respiratorii; p. ext. despre persoane) A scoate sunete aspre, de obicei din cauza unei boli; a respira greu, a hârcâi. ♦ (Peior.) A vorbi neclar, mormăit. ♦ A sforăi. 3. Intranz. (Despre câini; la pers. 3) A mârâi. 4. Refl. recipr. A se certa, a se ciondăni. ♦ Tranz. (Fam.) A întărâta, a irita pe cineva. 5. Refl. (Rar) A se freca, a se lovi cu zgomot de ceva. – Hâr + suf. -âi.

hârâi [At: ANON. CAR. / V: ~răi / Pzi: hârâi, ~esc / E: hâr1] 1 vi (D. mecanisme stricate) A scoate un zgomot specific. 2 vi (D. organe respiratorii bolnave) A scoate sunete răgușite Si: a hârcâi (1). 3 vi (D. oameni) A vorbi neclar. 4 vi A mormăi. 5 vi A sforăi. 6 vi (Fig; d. oameni) A trăi greu. 7 vi (D. animale) A mârâi. 8 vi (Fig; d. oameni) A vorbi cu răutate. 9 vr A se încăiera. 10-11 vtr A (se) întărâta. 12-13 vtr A (se) târî.

A HÂRÂI pers. 3 hârâie 1. intranz. 1) (despre câini) A scoate sunete guturale aspre, manifestând iritare; a mârâi. 2) fam. peior. A vorbi răgușit, cu voce dogită. 3) (despre mecanisme defectate) A produce sunete neplăcute. 2. tranz. fam. (persoane) A sâcâi în mod intenționat (pentru a întărâta); a zădărî. /hâr + suf. ~âi

A SE HÂRÂI mă hârâi intranz. fam. A se certa ușor (unul cu altul) pentru lucruri mărunte; a se ciondăni; a se ciorovăi. /hâr + suf. ~âi

HÎRÎI, hîrîi, vb. IV. 1. Intranz. (Despre mecanisme) A scoate un zgomot dogit, a face hîr (2). Ornicul începu să hîrîie lung-lung, apoi prinse a bate ceasurile cu zgomot de fierării vechi. SADOVEANU, O. I 331. ◊ Fig. Îmi hîrîie în cap războiul. Îmi uruie ceva în creier, mereu, fără astîmpăr. SAHIA, N. 54. 2. Intranz. (Despre organele respiratorii; p. ext. despre persoane) A scoate sunete aspre, de obicei din cauza unei boli. V. horcăi. Glasul îi hîrîi a rău. CAMILAR, N. II 397. Trăgea dintr-o țigară și hîrîia din cînd în cînd din gît. PAS, Z. I 104. Își auzea răsuflarea cum îi hîrîie regulat și prelung ca o rîșniță. VLAHUȚĂ, O. A. 127. 3.. Intranz. (Rar) A sforăi. Hîrîie boieru ca zăvodu... doarme dus. ALECSANDRI, T. I 336. 4. Intranz. (Peiorativ) A vorbi neclar, a mormăi. Care-i acolo? se răsti domnul Ienulescu, repezindu-și spre locul acela piciorul. Cine hîrîie? CAMILAR, N. II 163. Intră popa în casă și începe să hîrîie pe nas. STANCU, D. 32. Spuneți-mi cum s-a întimplat? – Ce să se întîmple? a hîrîit, cu spaima mirării, moș Hau. SADOVEANU, N. F. 113. 5. Intranz. (Despre cîini și lupi) A mîrîi. Cîni mari albi se încleștau în luptă, hîrîind. CAMILAR, T. 113. Bubuie, nu-mpușcă, Hîrîie, nu mușcă (Moara cu motor). SADOVEANU, P. C. 14. 6. Tranz. A întărîta, a zădărî. ♦ Refl. A se certa, a se ciondăni. 7. Refl. (Rar) A se lovi cu zgomot (de ceva). Nu vezi cum te hîrîi de toate pietrele? D. ZAMFIRESCU, la TDRG.

hârăì v. 1. a da un sunet surd sau înfundat (ceasornicul înainte de a bate, râșnița la măcinat): hârâită stă în pod râșnița veche EM.; 2. a lătra rânjind (de câini). [Onomatopee].

hîrîĭ, a v. intr. (imit. înrudit cu lat. hirrire, ung. herregní și turc. hyrlamak, a hîrîi). Se zice despre cînĭ cînd se bat fără să latre. Se zice despre gîtlej cînd eștĭ răcit; îmĭ hîrîĭe tusea în pept. Se zice despre o mașină stricată: nu știŭ de are rîșnița asta, că tot hîrîĭe. V. refl. Mă zgîriĭ: masa, chitara s’a hîrîit. Fig. Fam. Mă cert: nu vă maĭ hîrîițĭ atîta! V. huruĭ.

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

hârâi (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. hârâi, 3 hârâie, imperf. 1 hârâiam; conj. prez. 1 și 2 sg. să hârâi, 3 să hârâie

hârâi (a ~) vb., ind. prez. 3 hârâie, imperf. 3 sg. hârâia; conj. prez. 3 să hârâie

hârâi vb., ind. și conj. prez. 3 hârâie, imperf. 3 sg. hârâia

hîrîi (ind. prez. 3 sg. și pl. hîrîie)

Dicționare relaționale

Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).

HÂRÂI vb. a hârcâi, a horcăi.

Dicționare specializate

Explică înțelesuri specializate ale cuvintelor.

hârâi, hârâiesc, vb. – 1. (refl.) A se certa. 2. (tranz.) A întărâta pe cineva. – Din hâr „scrâșnet, mârâit” + suf. - âi (DEX, MDA).

hârâi, hârâiesc, vb. intranz. – A ațâța, a întărâta. – Din hâr „cuvânt care imită mârâitul câinelui” (onomatopee).

Intrare: hârâi
verb (VT343)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • hârâi
  • hârâire
  • hârâit
  • hârâitu‑
  • hârâind
  • hârâindu‑
singular plural
  • hârâie
  • hârâiți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • hârâi
(să)
  • hârâi
  • hârâiam
  • hârâii
  • hârâisem
a II-a (tu)
  • hârâi
(să)
  • hârâi
  • hârâiai
  • hârâiși
  • hârâiseși
a III-a (el, ea)
  • hârâie
(să)
  • hârâie
  • hârâia
  • hârâi
  • hârâise
plural I (noi)
  • hârâim
(să)
  • hârâim
  • hârâiam
  • hârâirăm
  • hârâiserăm
  • hârâisem
a II-a (voi)
  • hârâiți
(să)
  • hârâiți
  • hârâiați
  • hârâirăți
  • hârâiserăți
  • hârâiseți
a III-a (ei, ele)
  • hârâie
(să)
  • hârâie
  • hârâiau
  • hârâi
  • hârâiseră
hârăi
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

hârâi, hârâiverb

  • 1. intranzitiv unipersonal (Despre mecanisme stricate) A scoate un zgomot dogit. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • format_quote Ornicul începu să hîrîie lung-lung, apoi prinse a bate ceasurile cu zgomot de fierării vechi. SADOVEANU, O. I 331. DLRLC
    • format_quote figurat Îmi hîrîie în cap războiul. Îmi uruie ceva în creier, mereu, fără astîmpăr. SAHIA, N. 54. DLRLC
  • 2. intranzitiv (Despre organele respiratorii, prin extensiune despre persoane) A scoate sunete aspre, de obicei din cauza unei boli; a respira greu. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • format_quote Glasul îi hîrîi a rău. CAMILAR, N. II 397. DLRLC
    • format_quote Trăgea dintr-o țigară și hîrîia din cînd în cînd din gît. PAS, Z. I 104. DLRLC
    • format_quote Își auzea răsuflarea cum îi hîrîie regulat și prelung ca o rîșniță. VLAHUȚĂ, O. A. 127. DLRLC
    • 2.1. peiorativ A vorbi neclar, mormăit. DEX '09 DEX '98 DLRLC
      sinonime: mormăi
      • format_quote Care-i acolo? se răsti domnul Ienulescu, repezindu-și spre locul acela piciorul. Cine hîrîie? CAMILAR, N. II 163. DLRLC
      • format_quote Intră popa în casă și începe să hîrîie pe nas. STANCU, D. 32. DLRLC
      • format_quote Spuneți-mi cum s-a întimplat? – Ce să se întîmple? a hîrîit, cu spaima mirării, moș Hau. SADOVEANU, N. F. 113. DLRLC
    • 2.2. Sforăi. DEX '09 DEX '98 DLRLC
      sinonime: sforăi
      • format_quote Hîrîie boieru ca zăvodu... doarme dus. ALECSANDRI, T. I 336. DLRLC
  • 3. intranzitiv unipersonal Despre câini: mârâi. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    sinonime: mârâi
    • format_quote Cîni mari albi se încleștau în luptă, hîrîind. CAMILAR, T. 113.
    • format_quote Bubuie, nu-mpușcă, Hîrîie, nu mușcă (Moara cu motor). SADOVEANU, P. C. 14.
  • 4. reflexiv reciproc A se certa, a se ciondăni. DEX '09 DEX '98 DLRLC
  • 5. reflexiv rar A se freca, a se lovi cu zgomot de ceva. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • format_quote Nu vezi cum te hîrîi de toate pietrele? D. ZAMFIRESCU, la TDRG. DLRLC
etimologie:
  • Hâr + sufix -âi. DEX '98 DEX '09

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.