HUZMET, huzmeturi, s. n. (În Evul Mediu, în Țara Românească și în Moldova) 1. Dar omagial, plocon; p. gener. dar. 2. Slujbă, funcție; p. ext. rang. 3. Venitul unor dări, ca vinăriciul, oieritul etc., sau venitul ocnelor și al vămilor. – Din tc. hizmet.

huzmet¹ sn [At: (a. 1812) TES. II, 365 / V: uz~ / Pl: ~uri / E: tc hizmet] (Înv) 1 Dar omagial Si: plocon. 2 (Pgn) Dar. 3 Slujbă. 4 Funcție. 5 (Pex) Rang. 6 Venit al unor dări, ca vinăriciul, oieritul, sau al ocnelor și al vămilor.

huzmet² sn [At: DA ms / Pl: ~uri / E: nct] (Reg) Piele de miel cu lâna mare.

HUZMET, huzmeturi, s. n. (În evul mediu, în Țara Românească și în Moldova) 1. Dar omagial, plocon; p. gener. dar. 2. Slujbă, funcție; p. ext. rang. 3. Venitul unor dări, ca vinăriciul, oieritul¹ etc., sau venitul ocnelor și al vămilor. – Din tc. hizmet.

HUZMET, huzmeturi, s. n. (Învechit) 1. Slujbă, funcție; p. ext. rang. Să ieie un huzmet și-i videa cum te-a iubi. ALECSANDRI, T. 1240. Ia-i huzmetul din mînă și vei vedea cum va veni țara întreagă în jălbi împotriva lui. FILIMON, C. 63. 2. Venitul unor dări (ca vinăritul, oieritul etc.) sau al ocnelor și vămilor. Veniturile celelalte, otcupurile sau huzmeturile, precum oieritul, vinariciul... și altele, se vindeau la mezat de marele vistier. GHICA, S. A. 39.

huzmet n. 1. od. venit principal al țării acaparat de Domnie (constând din ocne, dijmărit, vinăriciu, oierit) și care se vindea la mezat: veniturile celelalte, otcupurile sau huzmeturile GHICA; 2. funcțiune: ian să iee un huzmet, adică o slujbă AL. [Turc. HYZMET, sarcină, slujbă].

huzmét n., pl. urĭ (turc. hyzmet, ar. hydmet, serviciŭ, funcțiune; ngr. huzmétĭ, bg. sîrb. hizmet). Vechĭ. Dar făcut ca omagiŭ. Impozit vexatoriŭ. Venitu principal al țăriĭ, acaparat de domnie (ocne, dijmărit, vinăricĭ, oĭerit și vămĭ, care se arendaŭ celuĭ ce dădea maĭ mult). Maĭ pe urmă, slujbă, funcțiune (Șăĭn.).

uzmet sn vz huzmet

huzmet (înv.) s. n., pl. huzmeturi

huzmet (înv.) s. n., pl. huzmeturi

huzmet s. n., pl. huzmeturi

huzmet (huzmeturi), s. n. – 1. Funcție, slujbă, profesie. – 2. Venit. – 3. Impozit. – 4. Dar, plocon. – Megl. huzmete, megl. izmet. Tc. huzmet (Șeineanu, II, 217; Lokotsch 861; Ronzevalle 85). – Der. huzmetar, s. m. (locator al unui venit statal). Sec. XVIII, înv.

HUZMET s. v. funcție, post, serviciu, slujbă.

huzmet s. v. FUNCȚIE. POST. SERVICIU. SLUJBĂ.