huzmét n., pl. urĭ (turc. hyzmet, ar. hydmet, serviciŭ, funcțiune; ngr. huzmétĭ, bg. sîrb. hizmet). Vechĭ. Dar făcut ca omagiŭ. Impozit vexatoriŭ. Venitu principal al țăriĭ, acaparat de domnie (ocne, dijmărit, vinăricĭ, oĭerit și vămĭ, care se arendaŭ celuĭ ce dădea maĭ mult). Maĭ pe urmă, slujbă, funcțiune (Șăĭn.).