HOȚEȘTE adv. Ca hoții; p. ext. pe ascuns, pe furiș; hoțiș. ◊ Expr. A frige (carnea) hoțește = a frige (carnea) înăbușit, acoperind cu jăratic. – Hoț + suf. -ește.

hoțește av [At: MAG. IST. IV, 58/31 / E: hoț + -ește] 1-5 În felul hoților (1-5) Si: hoțiș (1-5). 6-10 Ca hoții (1-5) Si: hoțiș (6-10). 11 (Pex) Pe furiș Si: hoțiș. 12 (Fig) Ștrengărește. 13 (Spc; îe) A frige (carnea) ~ A frige (carnea) înăbușit, acoperind cu jeratic.

HOȚEȘTE adv. Ca hoții; p. ext. pe ascuns, pe furiș; hoțiș. ◊ Expr. A frige (carnea) hoțește = a frige (carnea) înăbușit, acoperind cu jeratic. – Hoț + suf. -ește.

HOȚEȘTE adv. Ca hoții; p. ext. pe ascuns, în taină, pe furiș. După un timp cineva ciocăni în ușă, hoțește. PREDA, Î. 97. Hoțește s-a mutat, soro, nici n-am băgat de seamă. PAS, Z. I 89. Polixenia se uita hoțește spre Masinca. BASSARABESCU, V. 5. ◊ Expr. (A frige sau a coace) hoțește = (a frige) înăbușit, acoperind animalul întreg cu jăratic. La o groapă cu jeratic înfundată, era pus un miel la copt, așa hoțește. CAMIL PETRESCU, O. II 173. Hei! daca e așa, lasă-te pe mine; o să te fac să mănînci un miel fript hoțește. FILIMON, C. 124.

HOȚEȘTE adv. 1) În felul hoților; ca hoții. 2) fig. Pe ascuns; pe furiș. A proceda ~. /hoț + suf. ~ește

hoțéște adv. Ca hoțiĭ: a te purta hoțește.

hoțește adv.

HOȚEȘTE adv. 1. pungășește, (rar) potlogărește, (pop.) tâlhărește. (Se poartă ~.) 2. v. tiptil.

HOȚEȘTE adv. 1. pungășește, (rar) potlogărește, (pop.) tîlhărește. (Se poartă ~.) 2. furiș, tiptil, (rar) hoțis. (Se strecoară ~.)