HOȚEȘTE adv. Ca hoții; p. ext. pe ascuns, în taină, pe furiș. După un timp cineva ciocăni în ușă, hoțește. PREDA, Î. 97. Hoțește s-a mutat, soro, nici n-am băgat de seamă. PAS, Z. I 89. Polixenia se uita hoțește spre Masinca. BASSARABESCU, V. 5. ◊ Expr. (A frige sau a coace) hoțește = (a frige) înăbușit, acoperind animalul întreg cu jăratic. La o groapă cu jeratic înfundată, era pus un miel la copt, așa hoțește. CAMIL PETRESCU, O. II 173. Hei! daca e așa, lasă-te pe mine; o să te fac să mănînci un miel fript hoțește. FILIMON, C. 124.