HIPERBAT, hiperbate, s. n. 1. Figură de stil constând în schimbarea, prin dislocări, a topicii normale. 2. Adaos pe care îl face scriitorul sau vorbitorul după încheierea unui anunț. [Var.: hiperbată s. f.] – Din fr. hyperbate.

hiperbat sn vz hiperbată

HIPERBAT s.n. v. hiperbată.

HIPERBAT s. n. /hiperbată s. f. figură de stil care constă în adaosul pe care scriitorul îl face la sfârșitul unui enunț, acolo unde acesta putea fi încheiat, pentru a-i spori patetismul. (< fr. hyperbate, gr. hyperbaton)

HIPERBATĂ s. f. v. hiperbat.

hiperbată sf [At: DEX / V: ~at sn / Pl: ~te / E: fr hyperbate] 1 Inversiune a ordinii naturale a cuvintelor. 2 Adaos pe care îl face scriitorul sau vorbitorul după încheierea unui anunț.

HIPERBATĂ, hiperbate, s. f. 1. Inversiune a ordinii naturale a cuvintelor, inversiune a topicii normale. 2. Adaos pe care îl face scriitorul sau vorbitorul după încheierea unui enunț. – Din fr. hyperbate.

HIPERBATĂ s.f. Adaos pe care scriitorul sau vorbitorul îl face după încheierea unui enunț. ♦ Inversiune a ordinii naturale a cuvintelor, inversiune a topicii normale. [Var. hiperbat s.n. / < fr. hyperbate, cf. gr. hyperbaton].

HIPERBATĂ ~e f. Inversiune a ordinii naturale a cuvintelor. [Var. hiperbat] /<fr. hyperbate

*iperbátă f., pl. e (fr. hyperbate f., it. ipérbatp, lat. hypérbaton, d. vgr. ῾yperbatón, strămutat din pozițiunea naturală. V. acrobat). Gram. Inversiune, schimbarea ordiniĭ cuvintelor, ca: ale turnurilor umbre îld. umbrele turnurilor.

!hiperbat s. n., pl. hiperbate

hiperbat/hiperbată s. n. / s. f., pl. hiperbate

hiperbat s. n. /hiperbată s. f., pl. hiperbate

hiperbat (gr. hyperbaton „depășire”, „trecere dincolo de”), figură care constă în adaosul pe care scriitorul (vorbitorul) îl adaugă la finele unui enunț (propoziție sau frază): un epitet, un complement, o propoziție, acolo unde enunțul putea fi încheiat; ceea ce se adaugă produce o „surpriză gramaticală” și, prin aceasta, iese în evidență (A): „Iar de-al doilea s-a însoțit cu văduva unui grec Negru Punte: frumoasă femeie și-aceea, și bogată.” (M. Sadoveanu) Sin. parțial: epifrază.

HIPERBAT (< fr. hyperbate < gr. hyperbaton, depășire) Figură stilistică în care se ține seama mai mult de ordinea ideilor decît de aceea a cuvintelor, ceea ce duce la o schimbare în ordinea obișnuită a cuvintelor, datorită scoaterii în afara cadrului firesc al frazei a termenilor (exemplu postpunerii subiectului, corespunzîndu-i antepunerea complementului). Uneori, în poezie, hiperbatul este determinat de cerințele versificației. Ex. „C-un rînd de haine-o văd mergînd La muncă, La joc și hori același rînd Îl poartă-ntruna și de când!” (G. COȘBUC, La oglindă)

HIPERBATĂ s. (TOPICĂ) inversiune.

HIPERBATĂ s. (TOPICĂ) inversiune.