herghelegiu sm [At: CANTEMIR, IST. 75 / V: ~ligiu / Pl: ~ii / E: tc hergeleçi] 1-2 (Păzitor sau) îngrijitor al unei herghelii.

HERGHELEGIU, herghelegii, s. m. (Rar) Păzitor, îngrijitor de herghelie. Avea turme nenumărate de tot soiul... și nici numărul văcarilor, al herghelegiilor și al ciobanilor ce le pășteau nu-l mai cunoștea. ISPIRESCU, U. 41. De n-aș ști că-i beizade, aș crede că-i herghelegiu. ALECSANDRI, T. 1236.

HERGHELEGIU ~i m. Persoană care paște și păzește o herghelie. /<turc. hergeleci

HERGHELEGIU s.m. (Mold., ȚR) Păzitor de herghelie. A: Oglindiia încotro hergheliia îmblă și dincotro herghelegiul, bat sau triaz, vine. CI, 99; cf. CI, 98. B: Întiiu au fost herghelegiu. R. GRECEANU. Etimologie: tc. hergeleci. Vezi și herghelie. Cf. du v a l m (1), s t ă v a r.

arghelegiu sm vz herghelegiu

hergheligiu sm vz herghelegiu

ARGHELAR sm. Băn. Trans. (BIB.) = HERGHELEGIU [arghele].

hergheligiu m. păzitor de herghelie: de n’ași ști că-i beizade, aș crede că-i herghelegiu AL. [Turc. HERGHELEDJI].

hergheligíŭ și -egíŭ m. (turc. hergeleği). Păzitor de herghelie. V. stavăr.

herghelegiu s. m., art. herghelegiul; pl. herghelegii, art. herghelegiii (desp. -gi-ii)

herghelegiu s. m., art. herghelegiul; pl. herghelegii, art. herghelegiii (-gi-ii)

herghelegiu s. m., art. herghelegiul; pl. herghelegii, art. herghelegiii

HERGHELEGIU s. (prin Ban.) arghelar, (Olt., Ban., Transilv. și Maram.) stăvar. (~l păzește și îngrijește o herghelie.)

HERGHELEGIU s. (prin Ban.) arghelar, (Olt., Ban., Transilv. și Maram.) stăvar. (~ păzește și îngrijește o herghelie.)

herghelegiu, herghelegii s. m. proxenet.