herghelegiu sm [At: CANTEMIR, IST. 75 / V: ~ligiu / Pl: ~ii / E: tc hergeleçi] 1-2 (Păzitor sau) îngrijitor al unei herghelii.

HERGHELEGIU 👉 HERGHELIGIU.

HERGHELEGIU, herghelegii, s. m. (Rar) Păzitor, îngrijitor de herghelie. Avea turme nenumărate de tot soiul... și nici numărul văcarilor, al herghelegiilor și al ciobanilor ce le pășteau nu-l mai cunoștea. ISPIRESCU, U. 41. De n-aș ști că-i beizade, aș crede că-i herghelegiu. ALECSANDRI, T. 1236.

HERGHELEGIU ~i m. Persoană care paște și păzește o herghelie. /<turc. hergeleci

arghelegiu sm vz herghelegiu

hergheligiu sm vz herghelegiu

ARGHELAR sm. Băn. Trans. (BIB.) = HERGHELEGIU [arghele].

HERGHELIGIU, HERGHELEGIU sm. Păzitorul, îngrijitorul unei herghelii: bărbatul Floarei... era herghelegiu, și așa petrecea toată viața pe cal (D.-ZAMF.); logofătul Stoian era băiat de hergheligiu (S.-ALD.) [tc. hegeleği].

hergheligiu m. păzitor de herghelie: de n’ași ști că-i beizade, aș crede că-i herghelegiu AL. [Turc. HERGHELEDJI].

hergheligíŭ și -egíŭ m. (turc. hergeleği). Păzitor de herghelie. V. stavăr.

herghelegiu s. m., art. herghelegiul; pl. herghelegii, art. herghelegiii (desp. -gi-ii)

herghelegiu s. m., art. herghelegiul; pl. herghelegii, art. herghelegiii (-gi-ii)

herghelegiu s. m., art. herghelegiul; pl. herghelegii, art. herghelegiii

herghelegiu, herghelegii s. m. proxenet.

HERGHELEGIU s. (prin Ban.) arghelar, (Olt., Ban., Transilv. și Maram.) stăvar. (~l păzește și îngrijește o herghelie.)

HERGHELEGIU s. (prin Ban.) arghelar, (Olt., Ban., Transilv. și Maram.) stăvar. (~ păzește și îngrijește o herghelie.)

HERGHELEGIU s.m. (Mold., ȚR) Păzitor de herghelie. A: Oglindiia încotro hergheliia îmblă și dincotro herghelegiul, bat sau triaz, vine. CI, 99; cf. CI, 98. B: Întiiu au fost herghelegiu. R. GRECEANU. Etimologie: tc. hergeleci. Vezi și herghelie. Cf. du v a l m (1), s t ă v a r.