harabagiu sm [At: (a. 1806) URICARIUL X, 214/22 / V: ar~, ~aciu / Pl: ~ii / E: tc arabacy] (Tcî) 1 Căruțaș plătit să transporte cu harabaua mărfuri sau oameni. 2 Negustor turc care își transporta marfa în căruțe mari.

❍ HARABAGIU, ARABAGIU sm. Mold. Căruțaș care conduce o haraba: pe vremea aceea era bine să fii ~ în Tîrgul Neamțului (CRG.); am scăpat de căruțe de poștă, de harabagii nespălați, de diligențe hîrbuite (ALECS.); ne-am pomenit cu vătaful de arabagii că vine cu șase care (FIL.) [tc. arabağy].

HARABAGIU, harabagii, s. m. (Mai ales în Mold.) Căruțaș care duce, cu plată, mărfuri sau (mai ales) persoane cu căruța sau cu harabaua. Deși... harabaua era una din cele mari, a rămas vorba ca harabagiul să meargă pe jos. SLAVICI, N. I 329. Moș Nichifor era harabagiu. Căruța lui, deși era ferecată cu teie, cu curmeie, însă era o căruță bună. CREANGĂ, P. 106. Hai să lăsăm harabagiul și să ne suim într-o sanie de birjă. ALECSANDRI, T. I 116.

HARABAGIU ~i m. înv. Persoană care transporta încărcături cu harabaua; căruțaș. /<turc. arabaci

harabagiu m. Mold. cărăuș: Moș Nichifor era harabagiu CR. Turc. ARABADJY].

harabagíŭ m. (turc. ῾arabağy). Transportator cu habrabaŭa, cărăuș.

arabagiu sm vz harabagiu

harabaciu sm vz harabagiu

harabagiu (reg.) s. m., art. harabagiul; pl. harabagii, art. harabagiii (desp. -gi-ii)

harabagiu (reg.) s. m., art. harabagiul; pl. harabagii, art. harabagiii (-gi-ii)

harabagiu s. m. art. harabagiul; pl. harabagii, art. harabagiii

harabagiu