gușă sf [At: ANON. CAR. / V: ~șe / Pl: ~și / E: ml geusiae] 1 (Fam) Gât. 2 (La păsări) Porțiune mai dilatată, în formă de pungă, a esofagului, în care alimentele stau câtva timp înainte de a trece în stomac. 3 (Pop; îlv) A se umfla în ~ A se mândri. 4 (Fam; îal) A se răsti. 5 (Reg; îc) ~-porumbului (sau ~-porumbelului) Plantă erbacee cu frunze opuse și ascuțite, cu flori albe-verzui, cu fructul în formă de bobițe negre (Cucubalus baccifer). 6 (Reg; îac) Plantă erbacee cu flori albe, cu fructul o capsulă (Silene cucubalus). 7 (Reg; îac) Odolean (Valeriana dioica). 8 (Reg; îac) Odolean (Valeriana officinalis). 9 (Reg; la albine) Organ în care se prelucrează nectarul. 10 (La oameni) Umflătură patologică formată în partea anterioară a gâtului prin mărirea glandei tiroide. 11 Boală care provoacă gușa (10). 12 (Pop; lpl) Gâlci. 13 Cută de grăsime care atârnă sub bărbie la unele persoane. 14 Gâtlej. 15 (Reg) Boală (la vite și ovine) manifestată prin tuse. 16 (La animale amfibii) Pielea de pe maxilarul inferior, care ajută, împreună cu mușchii respectivi, la respirație. 17 (La reptile) Bărbie. 18 Partea de sub gât a unei blăni sau a unei piei. 19 (Glg) Incrustații ale unor cristale de naturi diferite într-un mineral. 20 (Reg) Nod al caierului. 21 (Fig) Loc în care începe o vale să se lărgească. 22 (Îe) A râde din ~ A râde afectat, forțat. 23 (Îe) A vorbi din ~ A vorbi gros. 24 (Îae) A vorbi afectat. 25 (Îs) ~ de conductă Cută care se formează uneori la curbarea unei țevi. corectat(ă)

GUȘĂ, guși, s. f. 1. (La păsări) Pungă pe traiectul esofagului, în care alimentele stau cîtva timp înainte de a trece în stomac. [Păsărica] ciripi, întîi înăbușită, din gușă, apoi mai prelung, mai dulce, cum nu auzise frunza cintec. GÎRLEANU, L. 41. Vulturul se repezi la fîntînă și-i aduse apă în gușă. ISPIRESCU, L. 329. Găina cu grăuntele umple gușa de bucate (= puțin cîte puțin se dobîndesc multe). ◊ Compus: gușa-porumbului (sau porumbelului) = nume dat mai multor plante erbacee din familia garoafei. 2. (La amfibii) Pielea de sub maxilarul inferior, care, împreună cu mușchii respectivi, ajută la respirație. Un buratec verde cere ploaie la o tufă de zmeură, zbătîndu-și gușa albă. SADOVEANU, N. P. 98. ♦ (La reptile) Bărbia, de obicei altfel colorată decît restul corpului. Acea șopîrlă îl privea țintă cu ochi de topaz și gușa albă îi creștea și-i descreștea într-o mișcare domoală. SADOVEANU, N. P. 232. 3. (La oameni) Umflătură care se formează în partea de dinainte a gîtului (la mijloc sau lateral) și care e produsă de mărirea glandei tiroide; boala care provoacă această umflătură. Se știe că gușa endemică nu este o problemă de laborator, ci una de sănătate a milioane de oameni. CONTEMPORANUL, S. II, 1949, nr. 164, 11/3. Părintele Dumitru... avea o gușă la gît cît o ploscă de cele mari. CREANGĂ, O. A. 45. 4. Partea grasă care atîrnă sub bărbie la unele persoane. [Femeia] își lăsă bărbia pe gușa de grăsime. DUMITRIU, N. 175. Sătul de aur ca o căpușă De sînge, boierul se plînge, Mîngîindu-se pe gușă. BENIUC, V. 137. Căpitanul se scărpină pe gușă. DELAVRANCEA, S. 125. 5. Gît. Cine știe ceva, cine a văzut ceva, trebuie să spuie tot, să-l apucăm de gușă pre bandit. DUMITRIU, V. L. 31. ♦ Gîtlej. ◊ Expr. A rîde din gușă = a rîde afectat. Bărbat îndrăzneț a cuprins-o strîns; i-a presărat din mănunchiul de flori pulbere de aur, rîzînd numai din gușă ca un hulub. SADOVEANU, N. P. 105. A vorbi din gușă = a vorbi gros, cu o tonalitate închisă; fig. a vorbi afectat. Ce-i în gușă, și-n căpușă v. căpușă. Scoate (tot) din gușă = spune repede tot ce ai de spus. 6. Parte a unei blăni (sau a unei piei argăsite) care se găsește sub gît. 7. (Tehn.; în expr.) Gușă de conductă = cută care se formează uneori la curbarea unei țevi, în locul în care se comprimă materialul prin încălzire. 8. Fig. Loc unde se lărgește o vale. Bădiță, ce livede e asta? – îl întrebam, trecînd prin niște guși de văi care mă îmbătau cu dulcele lor miros de fîn proaspăt cosit. ODOBESCU, S. III 173.

GUȘĂ ~i f. 1) (la păsări) Porțiune dilatată (în formă de pungă) a esofagului, în care stă hrana înainte de a trece în stomac. * ~a-porumbelului (sau porumbului) a) plantă erbacee cu tulpina ramificată, cu flori albe-verzui și cu frunze negre, strălucitoare; b) plantă erbacee cu tulpina înaltă, cu flori albe, dispuse în panicul, și cu fructe capsule. 2) (la animale amfibii) Porțiune de pe pielea maxilarului inferior, care ajută la respirație. 3) (la reptile) Bărbie, de obicei de altă culoare decât cea a corpului. 4) (la oameni) Umflătură (în partea de dinainte a gâtului) formată ca urmare a creșterii excesive și patologice a glandei tiroide. 5) (la unii oameni) Cută de grăsime sub bărbie. 6) fam. Parte inferioară a gâtului; gâtlej. /<lat. geusial

GUȘĂ s. f. (Trans. SV) Gîtlej. Scrîșcă din dinți și-și gătesc gușa. VCC, 49. Să-mi ud o dată gușea. OG, 391; cf. VCC, 13, 26. Etimologie: lat. geusiae. Cf. g î r l a n, g î r t a n, g u ș t e r.

gușă f. 1. umflătura moale ce se formează pe dinaintea gâtului, comună în părțile muntoase; 2. buzunarul de sub gât al păsărilor și în care se grămădesc alimentele înainte de a ajunge în stomac; 3. îndoitura bărbiei (de grăsime); 4. fam. gât; 5. partea pântecelui la o blană: vulpe cu gușa albă. [Albanez GUȘĂ].

gúșă (est) și gúșe (vest) f., pl. ĭ (rudă cu litv. gussys, ĭadeș, sternu păsărilor, gužys, gușă, letic gusa, gușă, care e rudă cu latino-galicu geusiae, obrajĭ, it. gozzo, fr. gosier, gîtlej. D. rom. vine alb. gušă, sîrb. bg. rut. gúša, ung. gusa, ngr. gkússa. V. suguș). Partea de supt bărbie și care e cu atît maĭ unflată cu cît omu e maĭ gras. O boală care face să se unfle această parte a corpuluĭ din cauza ipertrofiiĭ glandeĭ tiroide, ceĭa ce se întîmplă pin regiunile muntoase. Buzunar format în esofagu păsărilor (și al insectelor) în care alimentele staŭ cît-va timp în ainte de a trece în rînză. (Galinaceele aŭ gușă mare). Locu unde firu de lînă tors e maĭ gros din cauza grămădiriĭ scameĭ. A-țĭ umplea gușa, a mînca mult, (fig.) a te îmbogăți. Gușa porumbuluĭ, beșicoasă, o plantă; plescaiță, altă plantă. O coloare schimbăcĭoasă după lumină, cum e gușa unor porumbĭ, între roș închis lucitor și violet.

gușe sf vz gușă

gușă s. f., art. gușa, g.-d. art. gușii; pl. guși

gușă s. f., art. gușa, g.-d. art. gușii; pl. guși

gușă s. f., art. gușa, g.-d. art. gușii; pl. guși

gușă, pl. guși

gușă, -și.

GUȘĂ s. 1. (MED.) gușă endemică = distrofie endemică tireopată; gușă exoftalmică v. boala lui Basedow. 2. (ANAT.) bărbie. (~ la reptile.) 3. (ORNIT.) gușă-roșie v. măcăleandru. 4. (BOT.) gușa-porumbelului = a) (Cucubalus baccifer) (reg.) plescaiță, gușa-porumbului; b) (Silene cucubalus) (reg.) bășicoasă, gușa-porumbului.

GUȘĂ s. v. beregată, gât, gâtlej, grumaz, jurubiță.

GUȘĂ s. 1. (MED.) gușă exoftalmică = bazedov, boala lui Basedow. 2. (ANAT.) bărbie. (~ la reptile.) 3. (ORNIT.) gușă-roșie (Erithacus rubecula rubecula) = măcăleandru, (reg.) pietruș, prigoare. 4. (BOT.) gușa-porumbelului = a) (Cucubalus baccifer) (reg.) plescaiță, gușa-porumbului; b) (Silene cucubalus) (reg.) bășicoasă, gușa-porumbului.

gușă s. v. BEREGATĂ. GÎT. GÎTLE.J. GRUMAZ. JURUBIȚĂ.

gușă (-și), s. f. – 1. Gît, gîtlej. – 2. La păsări, porțiune în formă de pungă unde se păstrează în timp alimentele. – 3. La oameni, bărbie dublă. – 4. La oameni, umflătură patologică în partea de jos a gîtului. – 5. Boală a oilor. – 6. Nod făcut în caierul de lînă. – Mr., megl. gușă, istr. gușę. Lat. geusiae, probabil redus la *gusia, cf. alb. gušë, it. gozzo (piem. goso, lom. goss), fr. gosier (Meyer-Lübke, ZRPh., XXI, 199; Pușcariu 747; REW 3750; Pascu, I, 97; Pascu, Beiträge, 10). Celelalte explicații nu sînt satisfăcătoare: din fondul autohton (Miklosich, Slaw. Elem., 9); din lat. guttur (Cihac, I, 133); din bg. gušĭ (Cihac, II, 131; Conev 55); din alb. gušë (Miklosich, Fremdw., 91; Densusianu, Rom., XXXIII, 279; cf. Philippide, II, 716; Rosetti, II, 118), din gr. γϰούσα, participiu de la ἄγχω (Höeg 125); de la gurgușe < lat. gurgustium; ca it. gorgozzo < gozzo (Pușcariu, Dacor., IV, 324); anterior indoeurop. (Lahovary 329). Der. gușa, vb. (a face gușă); gușat, s. m. (persoană care are gușă); gușui, vb. (Olt., Trans., a strangula, a se îneca); răguși, vb. (a-și îngroșa vocea), cu pref. ră(s)- (după Cihac, II, 522, din mag. rekedni); răgușeală, s. f. (îngroșare a vocii); sugușa, vb. (Trans., a sugruma, a se îneca; a grăbi, a presa), cu pref. su(b)-; străguși, vb. (Mold., a se îneca), cu pref. stră-. – Din. rom. provin ngr. γϰοῦσα (Meyer, Neugr. St., II, 23; Murnu, Lehnw., 25), bg. guš(a), sb. guša (sec. XVIII, cf. Daničič, III, 513), sb. gušan „varietate de porumbel”, rut. guši (Berneker 363; Capidan, Raporturile, 202; Petrovici, Dacor., X, 144), alb. gušë, mag. gusa, țig. gusa (cf. Wlislocki 88).

gușă, gușe, s.f. – 1. (med.) Umflătură a gâtului, prin mărirea glandei tiroide. 2. Pielea ce atârnă la vite sub gât. 3. Fire de tors strânse pe degetele mâinii în formă de cerc, spre a servi la împletitul unui brâu. 4. Umflăturile de la trunchiurile arborilor. ♦ (onom.) Gușa, Gușu, nume de familie în Maramureș. – Lat. guesiae, probabil redus la *gusia (Pușcariu, Pascu, DER, DEX, MDA); Cuvânt autohton (Philippide, Rosetti, Russu, Brâncuș, Vraciu, Miklosich), cf. alb. gushë, din i.-e. *geu- „a încovoia, a strâmba, a bolti”, cu suf. -s- (Russu, 1970). Cuv. rom. > ngr. gkússa (Meyer, cf. DER), bg. guša, srb. guša, ucr. guši (Berneker, Capidan cf. DER), alb. gušë (Scriban), magh. gusa (Wlislocki, cf. DER).

gușă, -e, s.f. – 1. (med.) Umflătură a gâtului, prin mărirea glandei tiroide. 2. Fire de tors strânse pe degetele mâinii în formă de cerc, spre a servi la împletitul unui brâu. 3. Umflăturile de la trunchiurile arborilor. – Cuvânt autohton (Philippide 1928, Rosetti 1962, Russu 1981, Brâncuși 1983).

Ce-i în gușă și-n căpușă – se zice despre o persoană sinceră, care nu vorbește cu ocolișuri și-ți spune în față tot ce are de spus. La prima vedere, această expresie românească pare simplă și n-ar solicita explicații, dacă prin „gușă” se înțelege că-i vorba de gură, iar prin „căpușă”, că-i vorba de cap. Adică: ce-i în cap, e și în gură; ce-i în minte, e și pe buze! luliu Zanne, însă, în Proverbele românilor, consideră că această expresie s-a născut din comparația cu mugurul viței de vie, care se numește căpușă și începe a se deschide de cum se dezgroapă vița. Gura omului care și ea se deschide sinceră, la lumină, se aseamănă deci cu căpușa viței de vie. Un înveliș poetic pentru o deprindere destul de prozaică! FOL.

a cânta la flautul cu gușă/ la taragot expr. a practica felația.

a fi tare în gușă expr. (peior.) a fi bogat.

a i se umfla gușa expr. (intl.) a consimți să mărturisească.

a merge pe biteș / pe blat / pe burtă / pe gușă / pe șest expr. 1. a păstra un secret. 2. a acționa pe ascuns.

a vărsa gușa expr. 1. (intl.) a denunța. 2. (intl.) a recunoaște fapta comisă. 3. a se confesa.

flaut cu gușă expr. (vulg.) penis.

pe biteș / blat / burtă / gușă / șest / șestache / șustă expr. în secret; pe ascuns