12 definiții pentru graniță


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

GRÁNIȚĂ, granițe, s. f. Limită care desparte două state; frontieră, hotar, limită teritorială. ◊ Peste (sau dincolo de) graniță = în străinătate. ♦ P. gener. Fig. Limită, margine. – Din bg., sb. granica.

graniță sf [At: NECULCE, ap. LET. II, 327/28 / V: (Mol) hra~ / Pl: ~țe (înv) ~ți / E: vsl граница] 1 Limită care desparte două state Si: frontieră, hotar. 2 (Îvr; îs) Peste (sau dincolo de) ~ În Antichitate. 3 (Pgn; fig) Margine.

GRÁNIȚĂ, granițe, s. f. Limită care desparte două state; frontieră, hotar, limită teritorială. ◊ Peste (sau dincolo de) graniță = în străinătate. ♦ P. gener. Fig. Limită, margine. – Din bg., scr. granica.

GRÁNIȚĂ, granițe, s. f. Limită între două țări, constituită de accidente ale terenului, de ape, sau stabilită convențional; frontieră, hotar. Gazetele cumpărate la cea dintîi gară de la graniță i-au adus alte mărturii la fel și despre treburile politicii și ale gospodăriei din țară. C. PETRESCU, A. 396. Pasăre de la graniță, N-ai văzut pe-al meu bădiță? JARNÍK-BÎRSEANU, D. 122. ◊ Peste graniță sau dincolo de graniță = în străinătate. ♦ Fig. Limită, margine. Mintea mea n-o să mai pună graniță-ntre rău și bine. MACEDONSKI, O. I 72.

GRÁNIȚĂ ~e f. 1) Linie de demarcație naturală sau convențională care desparte diferite țări; frontieră; hotar. * Peste (sau dincolo de) ~ într-o țară străină. De peste ~ dintr-o țară străină. 2) fig. Punctul cel mai îndepărtat; margine; hotar. [G.-D. graniței] /<bulg., sb. granica

graniță f. hotarul unei țări. [Slav. GRANIȚA].

grániță f., pl. e (vsl. sîrb. bg. gránica, rus. pol. granica, d. vsl. granĭ, cap, unghĭ, hotar; ung. gránic, germ. grenze). Frontieră, hotar de țară. – Maĭ vechĭ (după rut.) și hr- (N. Cost. 2, 98).


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

grániță s. f., g.-d. art. grániței; pl. gránițe

grániță s. f., g.-d. art. grániței; pl. gránițe


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

GRÁNIȚĂ s. 1. v. frontieră. 2. v. limită.

GRANIȚĂ s. 1. frontieră, hotar, limită teritorială, (înv. și pop.) margine, (înv.) confinii (pl.), cordon, fruntarie, miezuină. (~ a unui stat.) 2. hotar, limită, margine, (înv.) termen. (Se păstrează între ~ rezonabile.)


Dicționare etimologice

Se explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

grániță (gránițe), s. f. – Frontieră, hotar. – Mr. graniță. Sl. (bg., sb., cr., slov., pol., rus.) granica (Miklosich, Slaw. Elem., 18; Miklosich, Lexicon, 142; cf. Gáldi, Dict., 177). – Der. grănicer, s. m. (paznic de frontieră); grăniceresc, adj. (propriu grănicerilor).

Intrare: graniță
graniță substantiv feminin
substantiv feminin (F1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • graniță
  • granița
plural
  • granițe
  • granițele
genitiv-dativ singular
  • granițe
  • graniței
plural
  • granițe
  • granițelor
vocativ singular
plural

graniță

  • 1. Limită care desparte două state; limită teritorială.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC sinonime: frontieră hotar 2 exemple
    exemple
    • Gazetele cumpărate la cea dintîi gară de la graniță i-au adus alte mărturii la fel și despre treburile politicii și ale gospodăriei din țară. C. PETRESCU, A. 396.
      surse: DLRLC
    • Pasăre de la graniță, N-ai văzut pe-al meu bădiță? JARNÍK-BÎRSEANU, D. 122.
      surse: DLRLC

etimologie: