gong¹ sn [At: SEBASTIAN, T. 71 / Pl: ~uri / E: fr gong, ger Gong] 1 Disc de metal care, lovit cu un ciocănel special, produce un sunet caracteristic, fiind întrebuințat ca instrument muzical sau de chemare, de semnalizare. 2 Sunet emis de gong¹ (1).

GONG, gonguri, s. n. Disc de metal care, lovit cu un fel de ciocan, produce un sunet caracteristic; se întrebuințează ca instrument de chemare și de semnalizare la teatru, la radio etc. Lîngă tabla lui Bogoiu se află un gong pentru sunat ora mesei. SEBASTIAN, T. 71. Un gong vibrează prelung. ANGHEL-IOSIF, C. L. 156. ♦ Sunet de gong. A sunat al treilea gong.

GONG s.n. Disc de metal îndoit la margini, care se ține atîrnat și, prin lovire cu un ciocan, produce un sunet caracteristic de clopot. ♦ Sunet de gong. [< fr. gong < cuv. malaiez].

GONG s. n. instrument muzical de percuție constând dintr-un disc de metal ușor bombat, suspendat, care, lovit cu un ciocănel special, produce un sunet ca de clopot. (< fr., engl. gong)

GONG ~uri n. 1) Instrument de metal în formă de disc, care, fiind suspendat și lovit cu un ciocănaș, produce un sunet caracteristic, folosit ca semnal (la teatru, radio, jocuri sportive etc.). 2) Sunet produs ca semnal de un astfel de instrument. /<fr., engl. gong

*gong n., pl. urĭ (fr. gong, cuv. malaĭez). Disc de metal (talger, cimbal) cu care, în răsăritu Asiiĭ, se daŭ semnale lovindu-l c’o măcĭucă înfășurată în cîrpe. V. tam-tam.

gong s. n., pl. gonguri

gong s. n., pl. gonguri

gong s. n., pl. gonguri

gong, instrument de percuție idiofon, de origine asiatică; cunoscut mai ales sub forma g. chinezesc; it. gongo cinese; engl. chinese gong; fr. gong chinois; germ. chinesischer Gong. În orch. simf. a fost introdus de Saint-Saëns, în opera Prințesa tânâră (1835). Se utilizează 12 gonguri de mărimi diferite (20-60 cm). G. chinezesc, ca structură și formă se aseamănă cu tam-tam*-ul, marginea sa fiind însă mai lată și mai îndoită spre interior. G. javanez (it. gong giavanese; engl. gong; fr. gong à mamellon; germ. Buckelgong, Gong mit Kuppe), se deosebește de g. chinezesc, având forma unei cratițe complet închisă, cu un centru bombat (mamelonat). Are sunetul mai închis decât al gongului chinezesc. Există g. de dimensiuni diferite (40-60 cm).

HESHANG GONG, sihastru chinez din perioada dinastiei Han de Apus. Potrivit legendei, împăratul Wendi (179-157 î. Hr.), dorind să înțeleagă mesajul „Cărții despre Tao” (Dao de jing), l-a vizitat, aflând astfel sensul aforismelor lui Laozi. Versiunea lui H.G. a acestei cărți a devenit un text canonic pentru adepții religiei taoiste.