G, g, s. m. 1. A noua literă a alfabetului limbii române. 2. Consoană notată cu această literă (semiocluzivă prepalatală sonoră când este urmată de e sau i; ocluzivă palatală sonoră în grupurile ghi și ghe; ocluzivă velară sonoră în toate celelalte poziții). [Pr.: ge, ghe, gî. – Pl. și: (1, n.) g-uri]

g smi [At: DA ms / P și: ghe / E: ml g] 1 A noua literă a alfabetului limbii române. 2 Sunet corespunzător literei g (1), consoană oclusivă velară sau sonoră. 3 Consoană semioclusivă prepalatală sonoră când este urmată de e sau i. 4 Consoană oclusivă palatală sonoră în grupurile ghe, ghi.

G s. m. invar. A noua literă a alfabetului limbii române; sunet notat cu această literă (consoană semioclusivă prepalatală sonoră (4) când este urmată de e sau i; oclusivă palatală (2) sonoră în grupurile ghi și ghe; oclusivă velară sonoră în toate celelalte poziții). [Pr.: ghe]

G s. m. invar. A opta literă a alfabetului și sunetul pe care îl reprezintă; este o consoană: a) oclusivă velară sonoră înainte de consoane, la sfîrșit de cuvînt și înainte de vocalele a, o, u, ă, î; b) semioclusivă prepalatală sonoră în grupurile ge, gi; c) oclusivă palatală sonoră în grupurile ghe, ghi. – Pronunțat: ghe.

G m. a șeaptea literă a alfabetului.

g m. A șaptea literă a alfabetuluĭ latin, născută din modificarea luĭ c și admisă în alfabetu latin de abea pe la 234 în ainte de Hristos în locu inuzitatuluĭ z, care, cînd a fost ĭar întrebuințat, a ocupat ultimu loc. Romaniĭ o pronunțau numaĭ gh în toate cazurile. Maĭ pe urmă s’a pronunțat ge, gi. V. la c.

g¹ (literă^[1]) [cit. g’e/ğe/gî] s. m. / s. n., pl. m. g / n. g-uri

!g² (sunet) [cit. gî] s. m. / s. n., pl. m. g / n. g-uri

g² (sunet) [cit. gî] s. m., pl. g

g¹ (literă) [cit. ge / ghe / gî] s. m. / s. n., pl. g / g-uri

G, g s. m. invar. [cit. ghe; în abr. și ge]

G (pr. ghe)

g 1. Numele celui de-al șaptelea sunet al gamei* în nomenclatura alfabetică provenită de la latini prin intermediul teoreticienilor din evul mediu. În teoriile muzicale anglo-germ. actuale, g este echivalentul lui sol*. Popoarele de lb. romanice au înlocuit în solmizație* literele prin silabe (g = sol). 2. În sistemul modurilor (I, 3) greg., G este finalis* pentru modurile 7 și 8 (mixolidian și hipomixolidian). 3. Cheie*: cea de sol a intrat mai târziu în uz decât celelalte și s-a generalizat abia în sec. 15. S-a păstrat numai cheia sol pe linia a 2-a (numită și cheia de violină*), cea pe linia 1-a (cheia fr. de vl.) având același rol cu cheia fa pe linia a 4-a. 4. Abreviații*: m.g. (fr. main gauche); G.P. (germ. Generalpause*). V.: acord; cifraj; gamma; major; minor; tonalitate (2).

ACCELERAȚIE GRAVITAȚIONALĂ (g) accelerație de mișcare a corpurilor în vid într-un câmp gravitațional, care depinde de poziția punctului față de centrul de atracție, reprezentând intensitatea câmpului gravitațional în punctul respectiv, g fiind numeric egală cu forța cu care este atrasă unitatea de masă. În cazul Pământului se definește valoarea normală la nivelul mării și latitudinea 0 la 45°, g_n = 9,80665 m/s².

g², simbol pentru gram.

g¹ (FIZ.), simbol pentru accelerația gravitațională.

G s. m. invar. 1. A noua literă a alfabetului limbii române: a) consoană oclusivă velară sonoră (ex. gară, gură); b) element component al grupurilor de litere ge, gi, prin care se notează consoana semioclusivă prepalatală sonoră ğ (ex. geam, gingie); c) element de compunere ale grupurilor de litere ghe, ghi, prin care se notează consoana oclusivă palatală sonoră g′ (ex. gheară, ghiață). 2. (MUZ.) Notația literală pentru sunetul sol. 3. (METR.) Simbol al prefixului giga-.