fățuire sf [At: 1. APOLZAN, U. 9 / Pl: ~ri / E: fățui] 1-7 Fățuială (1-7). 8 Netezire a tencuielii așternute pe un element de construcție. 9 (Tăb) Curățare a pielii de ultimele impurități rămase după cenușărit.

FĂȚUIRE, fățuiri, s. f. Acțiunea de a fățui. 1. Netezire, lustruire, geluire. 2. (În industria tăbăcăriei) Operația mecanică de curățire a pieilor de ultimele impurități. 3. (În legătorie) Fălțuire.

fățuire s. f., g.-d. art. fățuirii; pl. fățuiri

fățuire s. f., g.-d. art. fățuirii; pl. fățuiri

fățuire s. f., g.-d. art. fățuirii; pl. fățuiri

FĂȚUIRE s. 1. v. drișcuire. 2. fățuială, fățuit, netezire, nivelare. (~ unui perete.) 3. v. lustruire.

FĂȚUIRE s. v. geluire, pălmuială, pălmuire, rindelare, rindeluire, rindeluit.

FĂȚUIRE s. 1. drișcuire, drișcuit, fățuit. (~ tencuielii unui zid.) 2. fățuială, fățuit, netezire, nivelare. (~ unui perete.) 3. fățuială, fățuit, lustruire, lustruit. (~ unui obiect.)

fățuire s. v. GELUIRE. PĂLMUIALĂ. PĂLMUIRE. RINDELARE. RINDELUIRE. RINDELUIT.

FĂȚUÍRE (< fățui) s. f. 1. Operație de netezire a suprafeței aparente a unei construcții sau a unui element de construcție. ♦ Netezire, lustruire a suprafeței unui obiect. 2. (Ind. Piel.) Îndepărtare prin stoarcere, după cenușărire, a impurităților sau a grundului din piele.