fundă sf [At: FILIMON, ap. TDRG / V: ~ntă / Pl: ~de / E: ngr φούνδα] 1 (Înv) Ciucure (la fes). 2 Nod în forma aripilor unui fluture, făcut dintr-o fâșie de mătase, de pânză etc. și servind ca podoabă Cf fiong. 3 (Pex) Panglică. 4 (Spc) Cravată legată în formă de fundă (2).

FUNDĂ, funde, s. f. Nod în formă de fluture, făcut dintr-o fîșie de mătase, de pînză etc. și servind ca podoabă. Vezi dinaintea ochilor... o tavă cu un purcel pe ea, gătit cu o fundă roză. PAS, Z. I 174. Funda roșie așezată în părul rar. DUNĂREANU, CH. 33. O legătură în care-și strînsese un calendar pentru dascălul Clăiță, o fundă făcută din panglică albastră. SLAVICI, O. I 88.

FUNDĂ ~e f. Podoabă constând dintr-o panglică legată în formă de fluture. /<ngr. funta

fundă f. nod de panglică. [Gr. mod.].

fúndă și (Munt.) fúntă f., pl. e (ngr. funda [scris fúnta], moț, cĭucure, d. turc funda, tufiș). Fĭonc. Mar. (fundă). Frînghia care susține o amtenă saŭ rîdică o pînză (și fungă, pl. ĭ).

funtă sf vz fundă

fúntă, V. fundă.

fundă s. f., g.-d. art. fundei; pl. funde

fundă s. f., g.-d. art. fundei; pl. funde

fundă s. f., g.-d. art. fundei; pl. funde

fundă

fundă, -de.

fundă (funde), s. f. – 1. (Înv.) Ciucure. – 2. Panglică, nod sau legătură de panglici. – Var. funtă. Mr. fundă. Ngr. φοῦντα (Meyer, Neugr. St., IV, 71; Pascu, I, 89; Gáldi 192), cf. alb. funda, bg. funda (Bernard 44).