Definiția cu ID-ul 901694:
Dicționare explicative
Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.
FUMEGA, fumeg, vb. I. Intranz. (Mai ales la pers. 3) 1. A scoate fum, a arde înăbușit, fără flacără și cu fum. Pata roșie pe cer era mai sîngeroasă și pe ea se zugrăveau contururile conacului Iuga, ca niște ruine arse și încă fumegînd. REBREANU, R. II 159. Tăciunii... fumegau în vatră. NEGRUZZI, S. I 92. ◊ (Rar, în forma de gerunziu feminin) Cînd s-a-ntors cu arma fumegîndă Bătu-n pămînt. COȘBUC, P. I 141. ◊ Fig. Ca o făclie stinsă de ce mereu să fumegi, De ce mereu aceleași gîndiri să le tot rumegi? EMINESCU, O. IV 385. ♦ (Despre lămpi, lumînări, sobe etc.) A arde defectuos, făcînd fum. Lampa de pe masă fumegase și-și pîlpîia, obosită, flacăra. G. M. ZAMFIRESCU, SF. M. N. II 72. Aprinse o lampă... lumina ei fumega, pîlpîind. EMINESCU, N. 58. 2. A scoate aburi. Apa pîrîului fumega în această zi de întîlnire între iarnă și primăvară, exact ca toamna cînd dau brumele. CĂLUGĂRU, O. P. 55. Fumegau depărtările pretutindeni, pămîntul își descuiase inima, slobozindu-și șipotele gureșe. CAMILAR, N. II 353. [Telegarilor] le fumegau șoldurile lucioase. STANCU, D. 5.