15 definiții pentru fraudă


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

fraudă sf [At: ALECSANDRI, T. 1705 / P: fra-u~ / Pl: ~de / E: fr fraude, lat fraus, fraudis] 1 înșelăciune comisă de cineva, de obicei pentru a realiza un profit material de pe urma atingerii drepturilor altuia Si: hoție. 2 Sumă sustrasă prin înșelăciune.

FRÁUDĂ, fraude, s. f. (Jur.) Săvârșirea cu rea-credință, pentru a obține foloase, a unor acte de atingere a drepturilor altuia (păgubitoare pentru altă persoană); hoție. ♦ Sumă sustrasă prin înșelăciune, prin defraudare. [Pr.: fra-u-] – Din fr. fraude, lat. fraus, fraudis.

FRÁUDĂ, fraude, s. f. Înșelăciune, act de rea-credință săvârșit de cineva, de obicei pentru a realiza un profit material de pe urma drepturilor altuia; hoție. ♦ Sumă sustrasă prin înșelăciune, prin defraudare. [Pr.: fra-u-] – Din fr. fraude, lat. fraus, fraudis.

FRÁUDĂ, fraude, s. f. Înșelăciune, act de rea-credință săvîrșit de cineva pentru a realiza un profit material în detrimentul altuia. Am voit... să surprindem fraudele. ALECSANDRI, T. 1705. – Pronunțat: fra-u-.

FRÁUDĂ s.f. Înșelătorie, hoție, act de rea-credință făcut cu scopul de a realiza profituri personale. ♦ Sumă sustrasă prin înșelătorie, prin defraudare. [< fr., it. fraude, cf. lat. fraus].

FRÁUDĂ s. f. act de rea-credință cu scop de profit, prin provocarea unei pagube; hoție. ◊ sumă sustrasă. (< fr. fraude, lat. fraus, -dis)

FRÁUDĂ ~e f. 1) Sustragere de bunuri materiale pentru a obține un profit, păgubind pe altul. 2) Sumă de bani sustrasă prin înșelarea încrederii. [G.-D. fraudei; Sil. fra-u-] /<fr. fraude, lat. fraus, ~dis

fraudă f. 1. înșelăciune, faptă de rea credință; 2. sustragere de mărfuri sau de proviziuni dela taxele vamale.

*fráudă f., pl. e (lat. fraus, fraudis). Înșelăcĭune (falsificînd un bilet, substrăgînd o marfă fără să plăteștĭ vamă, contrabandă ș. a.) Pin fraudă, pin înșelăcĭune, înșelînd.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

fráudă (fra-u-) s. f., g.-d. art. fráudei; pl. fráude

fráudă s. f. (sil. fra-u-), g.-d. art. fráudei; pl. fráude


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

FRÁUDĂ s. (JUR.) delapidare, escrocherie, hoție, (livr.) malversație, (fig.) mâncătorie. (A comite o ~.)

FRAUDĂ s. (JUR.) delapidare, escrocherie, hoție, (livr.) malversație, (fig.) mîncătorie. (A comite o ~.)


Dicționare enciclopedice

Definiții enciclopedice

FRÁUDĂ (< fr.) s. f. (Dr.) Săvârșirea cu rea-credință, pentru a obține foloase, a unor acte de atingere a drepturilor altuia (păgubitoare pentru altă persoană); hoție. ◊ Frauda creditorilor = săvârșirea, de către debitor, a unor acte păgubitoare pentru creditor (ex. înstrăinarea unor bunuri ale debitorului, având cunoștință de faptul că prin aceasta devine insolvabil). ◊ F. de lege = încheierea unui act juridic cu scopul de a încălca o dispozițiune legală imperativă sau prohibitivă.

Intrare: fraudă
  • silabație: fra-u-
substantiv feminin (F1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • fraudă
  • frauda
plural
  • fraude
  • fraudele
genitiv-dativ singular
  • fraude
  • fraudei
plural
  • fraude
  • fraudelor
vocativ singular
plural