FOSFOR s. n. Element chimic otrăvitor, ușor inflamabil, care se găsește în natură mai ales sub formă de fosfați, în organismul animal, în guano și în solurile fertile. [Acc. și: fosfor] – Din fr. phosphore.

fosfor sns [At: IOANOVICI, TEHN. 44 / A și: fosfor / E: fr phosphore] Element chimic otrăvitor, ușor inflamabil, care se găsește în natură numai în compuși.

FOSFOR s. n. Element chimic otrăvitor, ușor inflamabil, care se găsește în natură numai în compuși. [Acc. și fosfor] – Din fr. phosphore.

FOSFOR s. n. Element chimic otrăvitor, ușor inflamabil, care se găsește în natură numai în compuși. Fosfor alb. Fosfor roșu. ▭ Leoarcă de ploaie, pădurile strălucesc cu o mare intensitate, ca și cum fiecare frunză le-ar fi fost muiată în fosfor. BOGZA, C. O. 65. – Accentuat și: fosfor.

FOSFOR s.n. Element chimic otrăvitor, inflamabil, care nu se găsește liber în natură. [< fr. phosphore, cf. gr. phos – lumină, phoros – purtător].

FOSFOR¹ s. n. element chimic otrăvitor, inflamabil, care nu se găsește liber în natură. (< fr. phosphore)

FOSFOR n. Nemetal, care prezintă mai multe stări alotropice, aflat în natură în compuși și având diferite întrebuințări. ◊ ~ alb substanță albă sau galbenă, moale ca ceara, translucidă, foarte inflamabilă, toxică, luminescentă. ~ roșu praf amorf, roșu sau cafeniu-închis, puțin inflamabil, netoxic, neluminescent. /<fr. phosphore

fosfor n. pucioasă, corp simplu solid, de un alb gălbuiu, ce se înflăcărează foarte ușor prin frecare și scapără la întuneric: se trage din oase și servă pentru fabricarea chibriturilor.

*fósfor și fosfór n. (vgr. phosphóros [d. phôs, lumină, și phéro, port]; lat. phósphorus, luceafăru de dimineață; it. sp. fósforo, rus. fósfor). Chim. Un corp simplu trivalent descoperit de Brandt la 1669. Nu există liber, ci ca fosfat neutru de calciŭ în creĭer, nervĭ, lapte, icre, urină și plante, maĭ ales în semințe. E de treĭ felurĭ: ordinar, roș (amorf) și cenușiŭ (metalic). Cel ordinar e solid, incolor saŭ gălbuĭ translucid, moale și veninos și se topește la 44°. E solubil în sulfura de cărbune și se preface în fosfor roș cînd îl încălzeștĭ în vin saŭ în azot la 240°. Acesta nu e veninos și nu se aprinde maĭ jos de 260°. Cel cenușiu lucește la întuneric și se întrebuințează la fabricarea chibriturilor.

fosfor s. n.; simb. P

fosfor s. n.; simb. P

fosfor s. n., simb. P

fosfor

FOSFOR s. (FIZ.) luminofor.

FOSFOR s. (FIZ.) luminofor. (Orice substanță fosforescentă se numește ~.)

Fosfor = Phosphorus.

FÓSFOR (< fr. {i}; {s} gr. phosphoros „purtător de lumină”) s. n. Element chimic (P; nr. at. 15, m. at. 30,974). Funcționează în combinații în stările de valență 3 și 5. Se găsește în natură, mai ales sub formă de fosfați (principalul mineral este apatitul), în organismul animal (oase, nervi, urină), în guano și în soluri fertile. Prezintă mai multe modificații alotropice. ◊ F. alb, masă albă, uneori gălbuie, moale ca ceara (p. t. 44°C, p. f. 287°C), solubil în sulfură de carbon, foarte activ din punct de vedere chimic, toxic, inflamabil, fosforescent; se păstrează sub apă; luminează în întuneric. ◊ F. roșu, modificație alotropică stabilă, netoxică, folosită la fabricarea chibriturilor. F. a fost descoperit de alchimistul H. Brand în 1669.