FÓSFOR (< fr. {i}; {s} gr. phosphoros „purtător de lumină”) s. n. Element chimic (P; nr. at. 15, m. at. 30,974). Funcționează în combinații în stările de valență 3 și 5. Se găsește în natură, mai ales sub formă de fosfați (principalul mineral este apatitul), în organismul animal (oase, nervi, urină), în guano și în soluri fertile. Prezintă mai multe modificații alotropice. ◊ F. alb, masă albă, uneori gălbuie, moale ca ceara (p. t. 44°C, p. f. 287°C), solubil în sulfură de carbon, foarte activ din punct de vedere chimic, toxic, inflamabil, fosforescent; se păstrează sub apă; luminează în întuneric. ◊ F. roșu, modificație alotropică stabilă, netoxică, folosită la fabricarea chibriturilor. F. a fost descoperit de alchimistul H. Brand în 1669.