FLUID, -Ă, fluizi, -de, adj., s. n. 1. Adj. (Despre corpuri) Cu coeziune slabă între molecule. 2. S. n. Corp lichid sau gazos care își schimbă forma sub acțiunea unei forțe foarte mici. 3. S. n. Fig. Suflu, impuls, curent; emanație. – Din fr. fluide, lat. fluidus.

fluid, ~ă [At: ALECSANDRI, DACIA LIT. 267/21 / P: flu-id / Pl: ~izi, ~e / E: fr fluide, lat fluidus] 1 a (D. corpuri) Cu coeziune slabă între molecule. 2 a Care curge cu ușurință. 3 a (Îs) Circulație ~ă Circulație rutieră care se desfășoară regulat, fără ambuteiaje. 4 a (Fig) Greu de perceput, de fixat. 5 sn Corp sau lichid gazos care își schimbă forma sub acțiunea unei forțe foarte mici. 6 sn (Fiz; îs) Mecanica ~elor Parte a mecanicii care studiază mișcarea fluidelor considerate drept medii continuu deformabile. 7 sn (Fig) Energie ocultă, influență misterioasă pe care o degajă anumite persoane sau anumite obiecte. 8 sn (Înv; îs) ~ vital Electricitate proprie animalelor, care se presupunea că se găsește în nervi. 9 sn (Fig) Suflu. 10 sn (Fig) Curent. 11 sn (Fig) Impuls.

*FLUID I. adj. 1 Curgător ¶ 2 📻 Se zice despre corpurile lichide sau gazoase ale căror molecule au puțină aderență între ele. II. (pl. -de) sn. 1 Ori-ce corp lichid sau gazos ale cărui molecule posedă o extremă mobilitate care-i permite să ia forma vasului în care e pus: apa, gazul, mercurul sînt ~e ¶ 2 Nume dat substanțelor hipotetice pe care le-au creat fizicienii spre a explica anumite fenomene: ~ electric ¶ 3 ~ magnetic, fluidul căruia i se atribue pretinsele fenomene ale magnetismului animal [fr.].

FLUID, -Ă, fluizi, -de, adj., s. n. 1. Adj. (Despre corpuri) Cu coeziune slabă între molecule. 2. S. n. Corp lichid sau gazos care își schimbă forma sub acțiunea unei forțe foarte mici. 3. S. n. Suflu, impuls, curent; emanație. – Din fr. fluide, lat. fluidus.

FLUID¹, fluide, s. n. 1. (Fiz.; în opoziție cu s o 1 i d) Corp lichid sau gazos. Mecanica fluidelor este știința care se ocupă cu echilibrul și mișcarea fluidelor și cu acțiunea lor asupra pereților înconjurători sau asupra corpurilor scufundate în ele, în repaus sau în mișcare. CARAFOLI-OROVEANU, M. F. I 7. 2. Fig. Suflu, impuls, curent; emanație. Un fluid intens circula între interpreții pierduți în rolurile lor. CAMIL PETRESCU, N. 4. Era un colț în fundul sufletului său... un recipient legat prin firul vieții sale cu natura cea mare, cu fluidul planetei pe care trăia. GHEREA, ST. CR. I 273.

FLUID, -Ă adj. (Despre corpuri) Care curge; curgător. // s.n. 1. Corp lichid sau gazos care-și schimbă forma sub acțiunea unei forțe foarte mici. 2. (Fig.) Suflu, impuls, curent; emanație. [Pron. flu-id. / cf. fr. fluide, lat. fluidus < fluere – a curge].

FLUID, -Ă I. adj. 1. (despre corpuri) care curge. 2. (despre circulația rutieră) fără ambuteiaje, fluent (2). II. s. n. 1. corp lichid sau gazos care-și modifică forma sub acțiunea unor forțe oricât de mici. 2. (fig.) suflu, impuls, curent; emanație. (< fr. fluide, lat. fluidus)

FLUID¹ ~e n. Corp lichid sau gazos. /<fr. fluide, lat. fluidus

fluid a. curgător, ale cărui molecule au puțină aderență între ele: aerul și apa sunt corpuri fluide. ║ n. nume generic al lichidelor și al gazelor.

*flúid, -ă adj. (lat. flúidus, d. flúere, a curge. V. flutur). Se zice despre corpurile ale căror molécule aŭ așa de puțină aderență între ele, în cît tind continuŭ să se separe, ca lichidele și gazurile. Fig. Curgător, ușor: stil fluid. S. n. Corp fluid: aeru și apa-s fluide. Fig. Fluidu electric. – Fals fluíd (după fr.).

fluid² s. n., pl. fluide

fluid² s. n., pl. fluide

fluid s. n., pl. fluide

fluid, pl. fluide

fluid.

FLUID DE FORAJ s. noroi de foraj.