fluctuație sf [At: GHICA, S. 568 / P: ~tu-a~ / V: (înv) ~iune / Pl: ~ii / E: fr fluctuation, lat fluctuatio] 1 Abatere foarte mică, întâmplătoare și temporară față de o anumită stare Si: fluctuare, oscilație. 2 Schimbare neîntreruptă. 3 Inconstanță. 4 Ezitare. 5 Deplasare alternativă în masa unui lichid.

FLUCTUAȚIE, fluctuații, s. f. Oscilație, variație față de o anumită stare. V. inconsecvență. Ortografia trebuie să fie bine fixată, fără fluctuații și contradicții, simplă și rațională, pentru a fi ușor învățată și aplicată. CONTEMPORANUL, S. II, 1952, nr. 305, 5/5. ♦ Schimbare neîntreruptă, mutare dintr-un loc în altul. Luptînd pentru îmbunătățirea muncii cu cadrele de partid, organele și organizațiile de partid trebuie să promoveze cu curaj cadre tinere, capabile și devotate, să combată hotărît fluctuația cadrelor. SCÎNTEIA, 1953, nr. 2754. – Pronunțat: -tu-a-.

FLUCTUAȚIE s.f. Fluctuare; oscilație, schimbare. ♦ Variație, variere, nestabilitate. [Gen. -iei, var. fluctuațiune s.f. / cf. fr. fluctuation, lat. fluctuatio < fluctuare – a pluti].

FLUCTUAȚIE s. f. abatere foarte mică, întâmplătoare și temporară, față de o anumită stare, de un anumit reper. ◊ fluctuare; oscilație, schimbare. (< fr. fluctuation, lat. fluctuatio)

FLUCTUAȚIE ~i f. 1) v. A FLUCTUA. 2) Abatere mică și temporară în raport cu o constantă. [Art. fluctuația; G.-D. fluctuației; Sil. -tu-a-ți-e] /<fr. fluctuation, lat. fluctuatio, ~onis

fluctuațiune sf vz fluctuație

FLUCTUAȚIUNE s.f. v. fluctuație.

fluctuați(un)e f. 1. balanțarea unui lichid; 2. fig. variațiune: fluctuațiunea ideilor.

*fluctuațiúne f. (lat. fluctuátio, -ónis). Legănarea unuĭ lichid, ca valurile pe furtună. Fig. Instabilitate, variațiune: fluctuațiunea opiniunilor. – Și -áție și -áre.

fluctuație (desp. -tu-a-ți-e) s. f., art. fluctuația (desp. -ți-a), g.-d. art. fluctuației; pl. fluctuații, art. fluctuațiile (desp. -ți-i-)

fluctuație (-tu-a-ți-e) s. f., art. fluctuația (-ți-a), g.-d. art. fluctuației; pl. fluctuații, art. fluctuațiile (-ți-i-)

fluctuație s. f. (sil. -tu-a-ți-e), art. fluctuația (sil. -ți-a), g.-d. art. fluctuației; pl. fluctuații, art. fluctuațiile (sil. -ți-i-)

fluctuație

FLUCTUAȚIE s. 1. oscilare, oscilație. (~ a temperaturii.) 2. instabilitate, schimbare, (fig.) oscilație. (~ la cursul bursei.) 3. codeală, codire, ezitare, îndoială, nehotărâre, pregetare, șovăială, șovăire, (livr.) indecizie, (pop.) preget, (fig.) oscilare, oscilație. (~ lui în comportare nu era justificată.)

FLUCTUAȚIE s. 1. oscilare, oscilație. (~ a temperaturii.) 2. instabilitate, schimbare, (fig.) oscilație. (~ la cursul bursei.) 3. codeală, codire, ezitare, îndoială, nehotărîre, pregetare, șovăială, șovăire, (livr.) indecizie, (pop.) preget, (fig.) oscilare, oscilație. (~ lui nu era justificată.)

Fluctuație ≠ constanță, stabilitate

FLUCTUÁȚIE (< fr., lat.) s. f. Abatere întâmplătoare, temporară și foarte mică față de o anumită stare. ♦ Oscilație, schimbare neîntreruptă, mutare dintr-un loc în altul. ◊ (EC.) Fluctuația prețurilor = a) variația alternativă, în sens pozitiv sau negativ, a nivelurilor prețurilor într-o perioadă de timp determinată, ca urmare a instabilității pieței: b) variația cursurilor cotate la bursă. Fluctuații ciclice = ansamblul mișcărilor de creștere sau de contracție a activității economice, exprimate de evoluția unor indicatori macroeconomici (volumul producției, nivelul veniturilor, numărul șomerilor etc.), care se repetă cu o anumită regularitate, dar cu ritmuri și intensități diferite ale mișcărilor ascendente (expansiune) sau descendente (recesiune).