11 definiții pentru flăcău


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

flăcău sm [At: NEGRUZZI, S. I, 246 / V: (Mol) flecău, (Ban) flenc~ / Pl: ~ăi / E: ns cf vsl хлаку „holtei”] 1 Tânăr neînsurat Si: fecior (12), (astăzi irn) june, (reg) flăcău. 2 (lrn; îs) ~ tomnatic (sau stătut) Bărbat care a trecut de prima tinerețe și nu s-a însurat.

FLĂCẮU, flăcăi, s. m. Tânăr neînsurat; fecior, june. ◊ Flăcău tomnatic (sau stătut) = bărbat care a trecut de prima tinerețe și nu s-a însurat. – Cf. sl. chlakŭ „holtei”.

FLĂCẮU, flăcăi, s. m. Tânăr neînsurat; fecior, june. ◊ Flăcău tomnatic (sau stătut) = bărbat care a trecut de prima tinerețe și nu s-a însurat. – Cf. sl. chlakŭ „holtei”.

FLĂCẮU, flăcăi, s. m. Tînăr neînsurat; fecior, june. A intrat în războiul de front, nu de birouri, dimpreună cu ceilalți unsprezece frați ai lui, în total doisprezece flăcăi. ARGHEZI, P. T. 148. Flăcăii ieșeau din sală cîntînd, cu mintenele pe umeri. BUJOR, S. 38. Flăcăii vin pe luncă Hăulind. COȘBUC, P. I 47. Ia gîciți de cin’ mi-i dor?... De-un flăcău cam negrișor. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 32. ◊ Flăcău tomnatic (sau stătut) = bărbat care nu s-a însurat la vreme și a rămas burlac. Era odată un flăcău stătut. CREANGĂ, P. 139. Tatăl meu, văzîndu-se flăcău tomnatic, se însură. NEGRUZZI, S. I. 246.

FLĂCẮU ~i m. Tânăr neînsurat; fecior; cavaler. ◊ ~ tomnatic (sau stătut) bărbat trecut de prima tinerețe și neînsurat încă. [Sil. flă-cău] / cf. sl. chlaku

flăcău m. 1. june adult (până la 25 de ani); 2. tânăr neînsurat: un flăcău tomnatec. [Tras din slav. HLAKŬ].

flăcắŭ și (Mold.) și flecắŭ m. (d. fleac, flecar, care apoĭ șĭ-a luat un înț. maĭ bun, ca și copil și burlac. D. rom. vine ung. filkó, servitor. Cp. cu hojmalăŭ). Tînăr adult (16-24 de anĭ) la țară. Holteĭ: flăcăŭ tomnatic. V. fecĭor.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

flăcắu s. m., art. flăcắul; pl. flăcắi, art. flăcắii

flăcău s. m., art. flăcăul; pl. flăcăi, art. flăcăii


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

FLĂCĂU s., adj. 1. s. fecior, tânăr, (pop. și fam.) june, (Olt. și Munt.) dănac, (Transilv.) melean, (Transilv. și Maram.) prunc, (înv.) voinic. (Un ~ de horă.) 2. s., adj. v. celibatar.

FLĂCĂU s., adj. 1. s. fecior, tînăr, (pop. și fam.) june, (Olt. și Munt.) dănac, (Transilv.) melean, (Transilv. și Maram.) prunc, (înv.) voinic. (Un ~ de horă.) 2. s., adj. burlac, cavaler, celibatar, holtei, necăsătorit, (pop. și fam.) becher, (Transilv.) frășcău. (A rămas ~.)


Dicționare etimologice

Se explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

flăcắu (flăcắi), s. m. 1. Tânăr, băiat. 2. Bărbat necăsătorit, burlac. – De la făt, cu suf. -lău (ca fătălău de la fată). Rezultatul, *fătlău, a trecut normal la *făclău, cf. cotli > cocli, pantlică > panglică; iar forma *făclău trebuie să fi suferit o metateză, nu numai fiind normală într-un astfel de caz (cf. potlog > plotog, poclon > plocon, picro- > prico-, etc.), ci și datorită valorii expresive a grupului fl. Celelalte explicații nu sunt satisfăcătoare: din sl. chlakŭ „burlac” (Cihac, II, 109; Conev 58; Philippide, Principii, 154), sau de la fleac (Pușcariu, Dacor., II, 600), ipoteză inadmisibilă; astfel încât DAR dă etimonul necunoscut. – Der. flăcăí, vb. (a duce o viață de burlac); flăcăiándru, s. m. (flăcău); flăcăíe, s. f. (rar, burlăcie); flăcăíme, s. f. (tinerețe). Din rom. provine ucr. flekaw (Miklosich, Wander., 15). – [3416]

Intrare: flăcău
substantiv masculin (M69)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • flăcău
  • flăcăul
  • flăcău‑
plural
  • flăcăi
  • flăcăii
genitiv-dativ singular
  • flăcău
  • flăcăului
plural
  • flăcăi
  • flăcăilor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)