FIERBĂTOR, (1) fierbători, s. m., (2) fierbătoare, s. n. 1. S. m. Muncitor industrial care execută operațiile de fierbere în cadrul extragerii sau prelucrării unor materii prime. 2. S. n. (Tehn.) Aparat sau instalație care servește la fierberea unor lichide; plonjor. – Fierbe + suf. -ător.

fierbător, ~oare [At: DOSOFTEI, V. S. II, 52/1 / V: (reg) herbătoare sf / Pl: (2-5) ~i sm, sf, (1, 6) ~oare a, sn / E: fierbe + -ător] 1 a (Iuz; d. un obiect) În care fierbe ceva. 2 sf (Înv; nob) Fierbere. 3 sf (Înv; nob) Lichid de fierbere. 4 sf (Reg) Fierbărie. 5 sf (Reg) Loc în râu unde apa se ridică și se afundă concomitent. 6 sm Muncitor industrial care execută operațiile de fierbere în cadrul extragerii sau prelucrării unor materii prime. 7 sn (Teh) Aparat care servește la fierberea unor lichide.

FIERBĂTOR, (1) fierbători, s. m., (2) fierbătoare, s. n. 1. S. m. Muncitor industrial care execută operațiile de fierbere în cadrul extragerii sau prelucrării unor materii prime. 2. S. n. (Tehn.) Aparat care servește la fierberea unor lichide; plonjor. – Fierbe + suf. -ător.

FIERBĂTOR², fierbătoare, s. n. (Tehn.) Aparat în care se fierbe un lichid.

fierbător² s. n. (gosp.) Mic aparat care, pus la priză, face să fiarbă lichidul dintr-un recipient ◊ „Cristi și-a preparat cafeaua cu fierbătorul.” (din fierbe + -[ă]tor; DT; DEX)

FIERBĂTOR¹ ~oare n. Aparat pentru fierberea unor lichide. /a fierbe + suf. ~ător

fierbător¹ (aparat) (desp. fier-) s. n., pl. fierbătoare

fierbător² (aparat) (fier-) s. n., pl. fierbătoare

fierbător (aparat) s. n. (sil. fier-), pl. fierbătoare