FIERBĂTOR, (1) fierbători, s. m., (2) fierbătoare, s. n. 1. S. m. Muncitor industrial care execută operațiile de fierbere în cadrul extragerii sau prelucrării unor materii prime. 2. S. n. (Tehn.) Aparat sau instalație care servește la fierberea unor lichide; plonjor. – Fierbe + suf. -ător.

fierbător, ~oare [At: DOSOFTEI, V. S. II, 52/1 / V: (reg) herbătoare sf / Pl: (2-5) ~i sm, sf, (1, 6) ~oare a, sn / E: fierbe + -ător] 1 a (Iuz; d. un obiect) În care fierbe ceva. 2 sf (Înv; nob) Fierbere. 3 sf (Înv; nob) Lichid de fierbere. 4 sf (Reg) Fierbărie. 5 sf (Reg) Loc în râu unde apa se ridică și se afundă concomitent. 6 sm Muncitor industrial care execută operațiile de fierbere în cadrul extragerii sau prelucrării unor materii prime. 7 sn (Teh) Aparat care servește la fierberea unor lichide.

FIERBĂTOR, (1) fierbători, s. m., (2) fierbătoare, s. n. 1. S. m. Muncitor industrial care execută operațiile de fierbere în cadrul extragerii sau prelucrării unor materii prime. 2. S. n. (Tehn.) Aparat care servește la fierberea unor lichide; plonjor. – Fierbe + suf. -ător.

FIERBĂTOR¹, fierbători, s. m. Muncitor industrial care execută operațiile de fierbere în cadrul extragerii sau prelucrării materiilor prime. Fierbător de zahăr. Fierbător de celuloză.

fierbător¹ s. m. 1961 Muncitor care execută operații de fierbere în cadrul prelucrării unor materii prime v. evaporator (din fierbe + -[ă]tor; DEX)

fierbător² s. n. (gosp.) Mic aparat care, pus la priză, face să fiarbă lichidul dintr-un recipient ◊ „Cristi și-a preparat cafeaua cu fierbătorul.” (din fierbe + -[ă]tor; DT; DEX)

FIERBĂTOR² ~i m. Muncitor specializat în operații de fierbere (în procesele industriale). /a fierbe + suf. ~ător

fierbător² (persoană) (desp. fier-) s. m., pl. fierbători

fierbător¹ (persoană) (fier-) s. m., pl. fierbători

fierbător (persoană) s. m. (sil. fier-), pl. fierbători