11 definiții pentru fânaț


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

FÂNÁȚ, fânațe, s. n. (Pop.) 1. Fâneață. 2. Fân. [Pl. și: fânațuri] – Lat. *fenacium.

fânaț sn [At: (a. 1631) GCR 1, 75/17 / Pl: ~e, (reg) ~ă, (înv) ~ați, ~uri / E: ml* fenacium] (Pop) 1 Fâneață. 2 Fân (1).

FÂNÁȚ, fânațuri, s. n. (Pop.) 1. Fâneață. 2. Fân. [Pl. și: fânațe] – Lat. *fenacium.

fânaț n. loc cosit și făcut fân, livede pentru cultivarea fânului.

FÎNÁȚ, fînațe și fînațuri, s. n. 1. Cîmp pe care se lasă să crească iarbă destinată să devină fîn; fînărie (1), fîneață. Cît cuprindeau ochii, se vedeau numai grîie, păpușoiști lungi, fînațuri. CAMILAR, N. II 383. Ne ducem să vedem unde mai punem plugurile în primăvară, unde facem imaș, unde lăsăm fînațurile. SADOVEANU, O. II 565. Ce ne calci poienele Și ne paști fînațele? ALECSANDRI, P. P. 99. 2. (Rar) Fîn. N-ai nimic în car, păcătosule? – Jupîn ciauș... nimic; o pală de fînaț. DELAVRANCEA, S. 206.

fînáț n., pl. urĭ, și (maĭ des) fîneáță f., pl. fînețe și (Btș.) fînețe (d. fîn). Ĭarbă bună de cosit, de făcut fîn. Suprafață acoperită de asemenea ĭarbă. Pl. fînețurĭ (Lung. Univ. 9 Dec. 19 9; 3, 2). V. pășune.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

fânáț (pop.) s. n., pl. fânáțe

fânáț s. n., pl. fânáțuri/fânáțe


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

FÂNÁȚ s. cositură, fâneață, (Transilv. și Ban.) prat. (Loc de ~.)

FÎNAȚ s. cositură, fîneață, (Transilv. și Ban.) prat. (Loc de ~.)

Intrare: fânaț
fânaț1 (pl. -e) substantiv neutru
substantiv neutru (N1)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • fânaț
  • fânațul
  • fânațu‑
plural
  • fânațe
  • fânațele
genitiv-dativ singular
  • fânaț
  • fânațului
plural
  • fânațe
  • fânațelor
vocativ singular
plural
fânaț2 (pl. -uri) substantiv neutru
substantiv neutru (N24)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • fânaț
  • fânațul
  • fânațu‑
plural
  • fânațuri
  • fânațurile
genitiv-dativ singular
  • fânaț
  • fânațului
plural
  • fânațuri
  • fânațurilor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

fânaț popular

  • 1. Câmp pe care se lasă să crească iarbă destinată să devină fân; fânărie.
    exemple
    • Cît cuprindeau ochii, se vedeau numai grîie, păpușoiști lungi, fînațuri. CAMILAR, N. II 383.
      surse: DLRLC
    • Ne ducem să vedem unde mai punem plugurile în primăvară, unde facem imaș, unde lăsăm fînațurile. SADOVEANU, O. II 565.
      surse: DLRLC
    • Ce ne calci poienele Și ne paști fînațele? ALECSANDRI, P. P. 99.
      surse: DLRLC
  • surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC un exemplu
    exemple
    • N-ai nimic în car, păcătosule? – Jupîn ciauș... nimic; o pală de fînaț. DELAVRANCEA, S. 206.
      surse: DLRLC

etimologie: