EXPEDITIV, -Ă, expeditivi, -e, adj. (Despre oameni) Care rezolvă lucrurile repede și ușor, fără să stea mult pe gînduri; iute, prompt. Bubi al nostru s-a lăsat pe tînjeală și în trei ani, el, care era atît de expeditiv în alte daraveri, nu și-a putut trece nici un examen la Facultatea de drept. VLAHUȚĂ, O. A. 455. Procederile expeditive ce întrebuința autocratul produceau... conflicte și turburări. ODOBESCU, S. III 522. ◊ Fig. Nu întotdeauna norii sînt atît de grăbiți și de expeditivi. BOGZA, C. O. 44. ◊ (Adverbial) În antichitate... [boala] se tămăduia expeditiv, prin masajuri sistematice. CARAGIALE, O. VII 46.