excrement sn [At: ÎNV. FRĂG. 48/15 / V: (înv, reg) esc~, escremânt, escremint, (îvr) ~mânt^[1], scremânt, scre~ (pl: scremenți sm) / Pl: ~e / E: fr excrément, lat excrementum] 1 (Mpl) Materii evacuate pe cale naturală din corpul omului, al animalelor. 2 (Spc) Materii fecale. 3 (Pgn; înv, lpl, îf escreminte) Resturi nefolositoare Si: gunoi. 4 (Rar; îf excremânt) Persoană abjectă, demnă de dispreț. corectat(ă)

*EXCREMENT (pl. -te) sn. Tot ce iese în mod firesc din corpul omului sau animalelor, scîrnă, baligă [fr.].

EXCREMENT, excremente, s. n. (Mai ales la pl.) Materie eliminată din corpul oamenilor sau al animalelor; materii fecale.

EXCREMENT s.n. (De obicei la pl.) Materie evacuată pe cale naturală din corpul animalelor prin defecație; materii fecale. [Pl. -te, var. escrement s.n. / < fr. excrément, cf. lat. excrementum].

EXCREMENT s. n. (pl.) fecale. (< fr. excrément, lat. excrementum)

EXCREMENT ~e n. mai ales la pl. Materie rezultată din digestie; materii fecale. /<fr. excrément, lat. excrementum

*excremént n., pl. e (lat. ex-crementum, d. ex-cérnere, a cerne, a separa). Fiziol. Materie eliminată din corp pe căile naturale, maĭ ales vorbind de materiile fecale.

escremânt sn vz excrement

escrement sn vz excrement

escremint sn vz excrement

excremânt sn vz excrement

scremânt sn vz excrement

screment sn vz excrement

ESCREMENT s.n. v. excrement.

excremente n. pl. tot ce iese din corp într’un mod natural.

excrement s. n., pl. excremente

excrement s. n., pl. excremente

excrement s. n., pl. excremente

excrement, -te.

EXCREMENT s. (FIZIOL.; mai ales la pl.) fecale (pl.).

EXCREMENT s. (FIZIOL.; mai ales la pl.) fecale (pl.), (pop.) căcat, scîrnă, scăpău, (reg.) scîrnăvie, spurc, spurcat, spurcăciune, (înv.) scremet, (fam.) caca, coco, gîli, (fig.) rahat, (eufemistic) scaun.