evaporare sf [At: COBÎLCESCU, G. 56/10 / Pl: ~rări / E: evapora] 1 (D. lichide) Transformare în vapori (la temperaturi inferioare temperaturii de fierbere) Si: evaporat¹, evaporație, vaporizare. 2 Eliminare a secrețiilor, sevelor etc. care se răspândesc în afară sub formă de vapori Si: evaporat¹, evaporație. 3 (Rar; d. substanțe în stare cristalină) Sublimare. 4 (Fig) Risipire. 5 (Fig) Destrămare. 6 (Fam; fig) Dispariție, pe neobservate Si: evaporat¹.

EVAPORÁRE, evaporări, s. f. Acțiunea de a se evapora; transformarea unui lichid în vapori la suprafața sa. Prin evaporarea apei de la suprafața mărilor sau a oceanelor iau naștere norii, care, condensîndu-se în atmosferă, în zonele mai reci, se transformă în ploi sau zăpezi care cad pe scoarța pămîntului. MINERALOGIA 22.

EVAPORÁRE s.f. Acțiunea de a (se) evapora și rezultatul ei; evaporație. [< evapora].

*evaporațiúne f. (lat. e-vaporátio, -ónis). Prefacerea unuĭ lichid în abur. – Și -áție, dar maĭ des -áre.

evaporare s. f., g.-d. art. evaporării; pl. evaporări

evaporáre s. f., g.-d. art. evaporării; pl. evaporări

EVAPORÁRE s. (FIZ.) evaporație, vaporizare, volatilizare, (rar) vaporizație. (~ unui lichid.)

EVAPORÁRE s. v. dispariție, pieire.

EVAPORARE s. (FIZ.) vaporizare, volatilizare, (rar) vaporizație. (~ unui lichid.)

evaporare s. v. DISPARIȚIE. PIEIRE.