evadare sf [At: RESMERIȚĂ, D. / Pl: ~dări / E: evada + -re] (Cu determinări introduse de pp „din”) 1 Fugă pe ascuns dintr-o închisoare, dintr-un lagăr etc. pentru a scăpa de o detenție sau dintr-o captivitate Si: (rar) evaziune. 2 Plecare (în mod discret) de undeva pentru a scăpa dintr-o situație stânjenitoare sau dintr-un anumit mediu. 3 (Fig) Eliberare de o dificultate de ordin moral. 4 (Fig) Sustragere de sub o influență Si: emancipare.

EVADARE, evadări, s. f. Acțiunea de a evada și rezultatul ei. Binecunoscutul bandit botoșănean... a făcut o demonstrație de evadare, revenind după cîteva zile în celula sa. BOGZA, A. Î. 338. ◊ Fig. Vorbitorul și-a exprimat convingerea că refugierea în literatura trecutului reprezintă... o formă subtilă de evadare din realitatea actuală. CONTEMPORANUL, S. II, 1953, nr. 339, 3/6.

EVADARE s.f. Acțiunea de a evada și rezultatul ei; fugă, scăpare (dintr-o închisoare). [< evada].

*evaziúne f. (lat. evásio, -ónis). Acțiunea de a evada. – Ob. evadare.

evadare s. f., g.-d. art. evadării; pl. evadări

evadare s. f., g.-d. art. evadării; pl. evadări

evadare s. f., g.-d. art. evadării; pl. evadări

EVADARE s. fugă, (rar) evaziune. (~ unui deținut din închisoare.)

EVADARE s. fugă, (rar) evaziune. (~ unui deținut din închisoare.)