escaladă sf [At: PONTBRIANT, D. / V: (îvr) scaladă / Pl: (rar) ~de / E: fr escalade] 1-4 Escaladare (1-4). 5 (Pex) Intensificare.

ESCALADĂ s.f. Escaladare; cățărare, ascensiune. [< fr. escalade].

ESCALADĂ s. f. 1. escaladare; cățărare, ascensiune. 2. ramură a alpinismului constând din ascensiuni în cursul cărora sportivul se cațără prin mijloace proprii, prize și reazeme naturale pe care i le oferă stânca. 3. (fig.) creșterea rapidă în intensitate, în amploare a unui fenomen social etc. (< fr. escalade)

escaladă s. f. Ascensiune, creștere rapidă ◊ „Unde duce escalada protecționismului.” Sc. 16 II 77 p. 6. ◊ „Escalada pornografiei în filmul italian este o realitate care a cuprins ca o plagă toate genurile cinematografice.” Cont. 1 XII 78 p. 10. ◊ „La optsprezece ani, după escalada din drog în drog, din ce în ce mai dure, s-a fixat la heroină în 1962.” Cont. 11 V 79 p. 4; v. și R.l. 19 IV 83 p. 6 (din fr. escalade; cf. engl. americ. escalation; PR 1964, BD 1966; M. Gheorghiu în LR 2/68 p. 132; D. Am.; DEX, DN3)

ESCALADĂ ~e f. livr. v. ESCALADARE. /<fr. escalade, it. scalata

escaladă s. f., g.-d. art. escaladei; pl. escalade

escaladă s. f., g.-d. art. escaladei; pl. escalade

escaladă s. f., g.-d. art. escaladei; pl. escalade