11 definiții pentru erbivor (s.n.)


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

ERBIVÓR, -Ă, erbivori, -e, adj., s. n. 1. Adj. Care se hrănește numai cu plante. 2. S. n. (La pl.) Ordin de mamifere care se hrănesc numai cu plante; (și la sg.) animal din acest ordin. – Din fr. herbivore.

ERBIVÓR, -Ă, erbivori, -e, adj., s. n. 1. Adj. Care se hrănește numai cu plante. 2. S. n. (La pl.) Ordin de mamifere care se hrănesc numai cu plante; (și la sg.) animal din acest ordin. – Din fr. herbivore.

erbivor, ~ă [At: KRETZULESCU, M. 153/22 / V: her~, ier~ / Pl: ~i, ~e / E: fr herbivore, it erbivoro] 1 a (D. animale) Care se hrănește cu vegetale, mai ales ierburi Si: (rar) plantivor. 2 sn (Lpl) Animale care se hrănesc cu vegetale, mai ales cu ierburi, având un aparat digestiv dezvoltat și o dentiție specială.

ERBIVÓR, -Ă adj. Care se nutrește cu ierburi. // s.n.pl. Ordin de mamifere care se hrănesc numai cu plante; (la sg.) animal din acest ordin. [< fr. herbivore, cf. lat. herba – iarbă, vorare – a mânca].

ERBIVÓR, -Ă I. adj., s. n. (mamifer) care se hrănește cu ierburi. II. s. n. pl. ordin de mamifere care se hrănesc numai cu vegetale. (< fr. herbivore/s/)

ERBIVÓR ~e n. și adjectival 1) la pl. Ordin de mamifere care se hrănesc în special cu ierburi. 2) Animal din acest ordin. /<fr. herbivore


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

erbivór2 s. n., pl. erbivóre

erbivór s. n., pl. erbivóre


Dicționare specializate

Aceste definiții explică de obicei numai înțelesuri specializate ale cuvintelor.

ANIMALE ERBIVORE. Subst. Erbivore. Animal erbivor, erbivor. Rasă cabalină, cabaline; cabalin, cal, căluț (dim.), călușel (dim.); armăsar, armăsăraș (dim.), armăsăruș, iat (înv.); iapă, iepușoară (dim.), cal sălbatic, tarpan, mustang. Catîr, mul (rar); catîrcă; măgar, măgăruș (dim.), asin (rar), colun (înv.); măgăriță, măgăreață (înv. și reg.). Rasă taurină, taurine; bivol, bivol sălbatic; bour, zimbru, taur, tăuraș (dim.), tăurean, tăureanc (reg.); bou, boulean (dim.), bourel (dim.), boușor, bouț; bivoliță, bouroaică, drigană (reg.); vacă, văcuță (dim.), văcușoară. Rasă ovină, ovine; ovin; oaie, oiță (dim.); oișoară (pop.), oițică (pop.); berbec, berbecuț (dim.), berbecel; oaie sălbatică, muflon; mosc. Capră, căpriță (dim.), căprișoară, căprioară; capră neagră, capră sălbatică, capră-de-stîncă, capră-de-munte; țap, țăpuc (dim., reg.), țăpulean (reg.); țap-negru, căprior, căprioraș (dim.). Cerb; cerboaică; ciută; ren; elan; antilopă; bubal; gnu; gazelă. Cămilă; cămilă-bactriană; dromader; lamă; lamă sălbatică, guanaco. Cangur. Elefant. Girafă. Hipopotam. Zebră. Adj. Erbivor; rumegător; cabalin, cavalin (rar); taurin; bourean, bouresc, bourel; ovin; oiesc (pop.); porcin; porcesc; căpresc. Vb. A paște; a rumega. V. cal, glasuri de animale, oaie, vite.

ERBI- „iarbă, buruiană”. ◊ L. herba „iarbă” > fr. herbi-, germ. id., engl. id. > rom. erbi-.~cid (v. -cid), adj., s. n., (substanță) care distruge ierburile dăunătoare agriculturii; ~color (v. -color), adj., de culoarea verde a ierbii; ~fer (v. -fer), adj., acoperit cu ierburi; ~vor (v. -vor), adj., s. n. pl., 1. adj., Care se hrănește cu ierburi. 2. s. n. pl., Grup de mamifere care se hrănesc cu vegetale, avînd o dentiție specială.


Dicționare de argou

Se explică doar sensurile argotice ale cuvintelor.

erbivor, -ă, erbivori, -e s. m., s. f. vegetarian.

Intrare: erbivor (s.n.)
erbivor2 (s.n.) substantiv neutru
substantiv neutru (N1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • erbivor
  • erbivorul
  • erbivoru‑
plural
  • erbivore
  • erbivorele
genitiv-dativ singular
  • erbivor
  • erbivorului
plural
  • erbivore
  • erbivorelor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

erbivor (s.n.)

  • 1. (la) plural Ordin de mamifere care se hrănesc numai cu plante.
    surse: DEX '09 DEX '98 DN

etimologie: