EPARHIE, eparhii, s. f. Unitate teritorială bisericească, condusă de un episcop; episcopie, dieceză. – Din ngr. eparhía.

eparhie sf [At: (a. 1631). MAG. IST, I, 122/14 / V: (îvr) ~rfie / A și: (înv) eparhie / Pl: ~ii / E: ngr ἐπαρχίa, slv епархѩ] 1 (Mai ales în organizarea Bisericii ortodoxe) Diviziune administrativă bisericească, condusă de un episcop Si: dieceză, episcopie (4). 2 Reședință a episcopului Si: episcopie (6). 3 (Înv; pex) Teritoriu pe care se exercită jurisdicția unei instanțe judecătorești. 4 (Înv) District. 5 (Înv) Provincie. 6 (Reg; îf ~rfie) Teren. 7 (Pex) Proprietate.

EPARHIE sf. 1 ⛪ Ținut, întindere de țară de sub jurisdicțiunea spirituală a unui episcop: nici un episcop să nu fie volnic să facă hirotonie afară de ~a lui PRV. -MB.; un episcop odată plecase să cerceteze eparhia ISP. ¶ 2 pr. ext. ⚖️ ‡ Ocolul, jurisdicțiunea unui judecător: pe hotru să-l izgonească și să-l scoată de tot den toată eparhia giudețului aceluia PRV. -LP. [gr. έπαρχία].

EPARHIE, eparhii, s. f. Diviziune administrativă bisericească, condusă de un episcop; episcopie, dieceză. – Din ngr. eparhía.

EPARHIE, eparhii, s. f. Diviziune administrativă bisericească avînd drept șef un episcop; episcopie. Numai în eparhia noastră sînt peste o sută de parohii văduvite. STĂNOIU, C. I. 12. Au adunat pre vlădicii și arhimandriții de pe la eparhiile și monastirile lor... și le s-au zis să facă cercetare la fața locului. NEGRUZZI, S. I 226.

EPARHIE s. f. 1. circumscripție administrativă în Imperiul Roman de Răsărit. 2. subdiviziune a diecezei în biserica bizantină, condusă de un episcop; episcopie. (< fr. eparchie, gr. eparkhia)

EPARHIE ~i f. Diviziune administrativă bisericească, condusă de un episcop; episcopie. [G.-D. eparhiei] /<ngr. eparhia

eparhie f. diviziune ecleziastică, întindere de țară sub jurisdicțiunea unui episcop: în România sunt 18 eparhii. [Gr. mod.].

*eparhíe f. (vgr. eparhia). Dieceză, maĭ multe județe supuse jurisdicțiuniĭ unuĭ episcop, unuĭ mitropolit orĭ unuĭ patriarh. – Și epárhie (după rus.).

eparfie sf vz eparhie

eparhie s. f., art. eparhia, g.-d. art. eparhiei; pl. eparhii, art. eparhiile (desp. -hi-i-)

eparhie s. f., art. eparhia, g.-d. art. eparhiei; pl. eparhii, art. eparhiile

eparhie s. f., art. eparhia, g.-d. art. eparhiei; pl. eparhii, art. eparhiile

eparhie, -hiei gen. a.

eparhie (eparhii), s. f. – Dioceză. – Mr. eparhie. Ngr. ἐπαρχία (Murnu 21; Gáldi 180). Sec. XVII. – Der. eparhial, adj. (diocezan); eparhiot, s. m. (diocezan).

EPARHIE s. v. episcopie.

EPARHIE s. (BIS.) dieceză, episcopat, episcopie, (înv.) vlădicie.