9 definiții pentru elen (s.m.)


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

ELÉN, -Ă, eleni, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține Greciei antice sau populației ei, privitor la Grecia antică sau la populația ei; elinesc. ♦ (Substantivat, f.; în forma elină) Limba greacă veche. 2. S. m. și f. Persoană care făcea parte din populația Greciei antice. [Var.: elín, -ă adj.] – Din ngr. Éllin, lat. Hellenes.

elen, ~ă [At: (cca 1618) GCR I, 51/12 / V: elin smf, a / Pl: ~i, ~e / E: fr héllène, lat hellenus, ngr ἒλλην] 1-2 smf Persoană care face parte din populația de bază a Greciei sau este originară de acolo Si: grec, (îvr) elinic (7-8). 3 smp Popor care locuiește în Grecia. 4 a (Înv; de obicei îoc „creștin”) Păgân. 5-6 a Care aparține Greciei sau grecilor Si: elinic (2-3). 7-8 a Referitor la Grecia sau la greci Si: elinic (4-5). 9 a Originar din Grecia Si: elinic (6). 10-11 a Specific Greciei sau grecilor Si: grecesc, (înv) elenic, elinesc. 12 sf (Îf elină) Limba greacă veche.

ELÉN, -Ă, eleni, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține Greciei antice sau populației ei, privitor la Grecia antică sau la populația ei; elinesc. ♦ (Substantivat, f.; în forma elină) Limba greacă veche. 2. S. m. și f. Persoană care făcea parte din populația de bază a Greciei antice. [Var.: elín, -ă adj.] – Din ngr. Éllin, lat. Hellenes.

ELÉN, -Ă adj., s. m. f. (locuitor) din Grecia antică (Elada). ◊ s. f.; în forma elină) limba greacă veche. (< fr. hellène)

Eleni m. pl. numele colectiv al Grecilor (Elenic).


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

elén adj. m., s. m., pl. eléni; adj. f., s. f. elénă, pl. eléne

elén adj. m., s. m., pl. eléni; (persoană) f. sg. elénă, pl. eléne


Dicționare enciclopedice

Definiții enciclopedice

ELEN, -Ă (< ngr., lat.) s. m., adj. 1. S. m. (La pl.) Denumire a celor patru vechi triburi grecești (eolieni, dorieni, ionieni și ahei) din S Tesaliei, care s-a extins, din sec. 8-6 î. Hr., asupra tuturor triburilor grecești; (și la sg.) persoană care aparține populației Greciei antice. V. grec. 2. Adj. Care aparține elenilor (1), referitor la eleni. ♦ (Substantivat, f.; în forma elină) Limba greacă veche (vorbită până în sec. 6 inclusiv).

Intrare: elen (s.m.)
substantiv masculin (M1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • elen
  • elenul
  • elenu‑
plural
  • eleni
  • elenii
genitiv-dativ singular
  • elen
  • elenului
plural
  • eleni
  • elenilor
vocativ singular
  • elenule
  • elene
plural
  • elenilor
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

elen, -ă (persoană) elenă

  • 1. Persoană care făcea parte din populația Greciei antice.
    surse: DEX '09 MDN '00

etimologie: