ECHILIBRU, echilibre, s. n. 1. Stare de repaus a unui corp; stare staționară a unui fenomen. ◊ Echilibru dinamic = echilibru determinat de două procese opuse care se desfășoară cu aceeași intensitate. ◊ Expr. A-și pierde echilibrul = a fi pe punctul de a cădea, de a se prăbuși. 2. Proprietate a unui sistem de forțe sau de alte acțiuni care au ca efect rezultant nul și, în consecință, nu modifică starea corpului ori a fenomenului asupra căruia se exercită. ♦ Fig. Stare de liniște, de armonie, de stabilitate lăuntrică. 3. Stare a unei balanțe economice în care părțile comparate sau raportate sunt egale. ◊ Echilibru bugetar = stare a unui buget în care veniturile acoperă cheltuielile. Echilibru economic = stare de concordanță între elementele interdependente și toate variabilele necesare a fi corelate ale activității economice și sociale. 4. Fig. Proporție, raport just între două lucruri opuse; stare de armonie care rezultă din aceasta. – Din fr. équilibre, lat. aequilibrium.

echilibru sn [At: HELIADE, D. J. 106/20 / V: (înv) ~briu, ecuilibriu, ecui~, ecvilibrie sf ecvilibriu, ecvi~ / S și: (înv) equi~ / Pl: ~e, (rar) ~uri / E: fr équilibre, lat aequilibrium] 1 Situație a unui corp, a unui sistem etc. supus acțiunii unor forțe egale și opuse, care se anulează reciproc, fără a-i modifica starea de repaus sau de mișcare. 2 (Îs) ~ stabil Poziție a unui corp, a unui sistem de puncte materiale care se restabilește de la sine după ce a fost perturbată. 3 (Îs) ~ instabil (sau nestabil, labil) Poziție a unui corp, a unui sistem de puncte materiale care se stabilizează într-o formă modificată față de cea inițială. 4 (Îs) ~ chimic Stare a unui sistem chimic în timpul unei reacții reversibile. 5 (Îs) ~ dinamic Echilibru (1) al unui sistem în care două procese opuse se desfășoară cu aceeași viteză, menținând astfel nemodificată starea în care se află sistemul. 6 (Fiz; d. forțe; îe) A fi în ~ A avea proprietatea să acționeze asupra unui corp, a unui sistem etc. fără a modifica starea de repaus sau de mișcare a acestuia. 7 (Fiz; îs) Teoria ~lui Teorie mecanicistă și metafizică ce extinde acțiunea legii mecanice a echilibrului (1) asupra tuturor fenomenelor naturii și societății. 8 Stabilitate a unui corp în poziție verticală. 9 Poziție verticală stabilă. 10 (Îe) A-și pierde ~ A fi pe punctul de a cădea, de a se prăbuși. 11 Proporție justă între două lucruri, fenomene, situații etc. opuse. 12 Stare de stabilitate, de armonie care rezultă din echilibru (11) Cf cumpănă, cumpănire. 13 (Îs) ~ economic Stare de concordanță între elementele interdependente și toate variabilele activității economice și sociale. 14 (Îs) ~ bugetar Stare a unui buget în care veniturile acoperă cheltuielile. 15 (Fig) Stare psihică manifestată prin armonie între înclinații și tendințe, care se manifestă printr-un comportament normal. 16 (Fig) Stare de stabilitate lăuntrică Cf cumpătare, moderație (1).

*ECHILIBRU (pl. -bre) sn. 1 📻 Starea unui corp menținut în nemișcare sub influența a două sau mai multe forțe egale care lucrează fie-care în sens contrariu și se distrug una pe alta; în graiul obicinuit, starea unui corp care nu se apleacă nici într’o parte nici într’o alta (🖼 1946): a sta în ~; a-și păstra ~ul; potcapul părintelui Catihet nu se mai ținea decît prin o minune de ~ GN.; a pierde ~l, a fi gata să cadă, pierzîndu-și pozițiunea stabilă ¶ 2 Fig. Armonie între diferite lucruri, justă proporție, dreaptă măsură: cînd vezi armonia și ~ul ... din tot universul, ce te poate îndreptăți să-i tăgăduești o conștiință? BR. -VN. ¶ 3 Fig. Stare a sufletului pe care nici o patimă nu-l stăpînește într’un chip de a-l turbura ¶ 4 ⏲ Stare a țărilor care se opresc unele pe altele de a se întinde prea mult, de a-și mări forțele sau influența: ~l european, împărțire a teritoriilor între Statele Europei făcută cu scopul de a menține pacea între ele ¶ 5 ~l budgetului, balanțarea exactă a veniturilor și cheltuelilor [fr.].

ECHILIBRU, echilibre, s. n. 1. Situație a unui corp asupra căruia se exercită forțe care nu-i schimbă starea de mișcare sau de repaus; stare staționară a unui fenomen. ◊ Echilibru dinamic = echilibru determinat de două procese opuse care se desfășoară cu aceeași intensitate. ◊ Expr. A-și pierde echilibrul = a fi pe punctul de a cădea, de a se prăbuși. 2. Proprietate a anumitor sisteme de forțe de a nu schimba starea de mișcare sau de repaus a unui corp rigid asupra căruia se exercită. ♦ Fig. Stare de liniște, armonie, de stabilitate lăuntrică. 3. Stare a unei balanțe economice în care părțile comparate sau raportate sunt egale. ◊ Echilibru bugetar = stare a unui buget în care veniturile acoperă cheltuielile. Echilibru economic = stare de concordanță între elementele interdependente și toate variabilele activității economice și sociale. 4. Fig. Proporție justă, raport just între două lucruri opuse; stare de armonie care rezultă din aceasta. – Din fr. équilibre, lat. aequilibrium.

ECHILIBRU, echilibre, s. n. 1. Situație a unui corp asupra căruia se exercită forțe care nu-i schimbă starea de mișcare. Păstrarea echilibrului și a poziției normale a corpului... depind de integritatea bulbului, a cerebelului și a altor regiuni ale creierului. ANATOMIA 200. Pe grilaj, în echilibru, se prelingea o pisică de culoarea fumului de țigară. C. PETRESCU, Î. I 21. Cînd văzui, în cele din urmă, că echilibrul meu e aproape primejduit, descălicai. HOGAȘ, M. N. 93. ◊ Echilibru stabil = stare de echilibru a unui corp care se restabilește după ce a fost perturbată puțin. Echilibru instabil (nestabil sau labil) = stare de echilibru a unui corp care nu se mai restabilește după ce a fost perturbată. ◊ Expr. A-și pierde echilibrul = a fi pe punctul de a cădea, de a se prăbuși. 2. Proprietate a anumitor sisteme de forțe de a nu schimba starea de mișcare a unui corp rigid asupra căreia se exercită. 3. Fig. Stare de liniște, de armonie, de stabilitate între diferite situații, stări psihice etc. Echilibru sufletesc. ◊ Echilibru bugetar = stare a unui buget în care veniturile sînt egale cu cheltuielile.

ECHILIBRU s.n. 1. Stare a unui corp supus acțiunii unor forțe sau efecte care se anulează reciproc fără să-i schimbe starea de mișcare. ♦ (Fil.) Teoria echilibrului = concepție potrivit căreia în mecanismul procesului dezvoltării este esențială starea de echilibru între obiectul în dezvoltare și mediul ambiant. 2. (Fig.) Stabilitate a unei situații, a unei stări sufletești etc. ◊ Echilibru bugetar = stare a unui buget în care veniturile sunt egale cu cheltuielile. [Pl. -re, -ruri. / cf. fr. équilibre, it. equilibrio, lat. aequilibrium < aequus – egal, libra – balanță].

ECHILIBRU s. n. 1. stare a unui corp supus acțiunii unor forțe sau efecte care se anulează reciproc fără să-i schimbe starea de mișcare sau de repaus. 2. (biol.) însușire a organismelor sau a grupurilor de organisme de a se autoreînnoi. ♦ ~ ecologic = stare a unui mediu natural în care compoziția faunei și a florei rămâne aproape constantă. 3. proporție, raport just între lucruri opuse. ♦ ~ de forțe = situație în care mai multe puteri, de tărie aproximativ egală, se echilibrează ca influență și dominație în lume; ~ bugetar = stare a unui buget în care veniturile sunt egale cu cheltuielile. 4. (psih.) senzație de ~ = senzație care reflectă poziția și mișcările corpului în spațiu. 5. (fig.) stare de liniște, de armonie, de stabilitate sufletească. (< fr. équilibre, lat. aequilibrium)

ECHILIBRU ~e n. 1) Stare a unui corp care este supus acțiunii unor forțe fără a-i schimba poziția. 2) Poziție verticală sau atitudine stabilă a unui corp în spațiu. 3) Concordanță între lucruri opuse sau diferite. 4) fig. Stare de liniște sufletească. [Sil. -li-bru] /<fr. équilibre, lat. aequilibrium

echilibru n. 1. starea unui corp supus unor forțe egale și contrare; 2. pozițiune verticală: a pierde echilibrul; 3. fig. proporțiune justă, stare de puteri cari se țin unele pe altele: echilibru european.

*echilíbru n., pl. e (fr. équilibre, d. lat. aequi-librium [d. aequus, egal, și librare, a cumpăni]. V. libră, nivel). Cumpănire, starea de repaus a unuĭ corp solicitat de forțe opuse care se distrug. A perde echilibru, a perde pozițiunea verticală, a cădea. Fig. Justa combinare a puterilor. Echilibru european, sistemă care tinde să împedice ca un stat să devie prea puternic față de altu.

echilibriu sn vz echilibru

ecuilibriu sn vz echilibru

ecvilibrie sf vz echilibru

ecvilibriu sn vz echilibru

ecvilibru sn vz echilibru

echilibru (desp. -li-bru) s. n., art. echilibrul; pl. echilibre

echilibru (-li-bru) s. n., art. echilibrul; pl. echilibre

echilibru s. n. (sil. -bru), art. echilibrul; pl. echilibre

echilibru, -bre.

ECHILIBRU s. 1. stabilitate. (Se asigură ~l navei.) 2. cumpănă, cumpăneală, cumpănire. (A se afla în poziție de ~.) 3. (rar) statică. (Tulburări de ~.) 4. v. armonie.

ECHILIBRU s. 1. stabilitate. (Se asigură ~ navei.) 2. cumpănă, cumpăneală, cumpănire. (A se afla în poziție de ~.) 3. (rar) statică. (Tulburări de ~.) 4. armonie, concordanță, potrivire, proporție, proporționalitate, simetrie, (fig.) simfonie. (Un perfect ~ al elementelor unui ansamblu.)

Echilibru ≠ dezechilibru

punct de echilibru (sedim), punctul din lungul unui profil în care rata schimbărilor eustatice este egală cu rata subsidenției. P.e. separă zonele de înălțare și de coborâre ale nivelului de bază.