EBONITĂ s. f. Material plastic obținut prin vulcanizarea cauciucului cu sulf și având, pentru proprietățile sale electroizolante și anticorozive, numeroase utilizări în industrie. [Var.: ebonit s. n.] – Din fr. ébonite.

ebonită sf [At: ENC. ROM. / V: ebonit sn / Pl: ~e / E: fr ébonite] 1 Produs de vulcanizare a cauciucului natural, cu un conținut ridicat de sulf legat, folosit ca material electroizolator și anticorosiv. 2 (Lpl) Varietăți de ebonită (1).

EBONITĂ, ebonite, s. f. Material plastic obținut de obicei prin vulcanizarea cauciucului cu sulf și având, pentru proprietățile sale electroizolante și anticorosive, numeroase întrebuințări în industrie. [Var.: ebonit s. n.] – Din fr. ébonite.

EBONITĂ s. f. Material solid obținut prin vulcanizarea cauciucului cu sulf în proporție de 25-32 % și folosit în electrotehnică și în alte ramuri ale industriei. La capătul firului, din nevăzut, răspunsul a venit atît de repede și irevocabil, încît s-ar fi spus că omul pîndea de mult cu pîlnia de ebonită în ureche, așteptînd. C. PETRESCU, C. V. 263.

EBONITĂ s.f. Material solid obținut prin vulcanizarea cauciucului cu sulf. [Var. ebonit s.n. / < fr. ébonite].

EBONITĂ s. f. material electroizolant și anticorosiv solid, obținut prin vulcanizarea cauciucului cu sulf. (< fr. ébonite)

EBONITĂ f. Produs solid electroizolant și anticorosiv, obținut prin vulcanizarea cauciucului natural cu sulf, având diferite întrebuințări în industrie. [G.-D. ebonitei] /<fr. ébonite

*ebonítă f., pl. e. Caucĭuc vulcanizat cu de treĭ orĭ maĭ multă pucĭoasă de cît obișnuitu caucĭuc vulcanizat, care dă o substanță de aspectu cornuluĭ și din care se fac peptenĭ, mînere de cuțite, izolatoare electrice, bile de biliard și fel de fel de obĭecte (Descoperit de Goodyear).

ebonit sn vz ebonită

EBONIT s.n. v. ebonită.

ebonită s. f., g.-d. art. ebonitei

ebonită s. f., g.-d. art. ebonitei

ebonită s. f., g.-d. art. ebonitei

ebonită