14 definiții pentru dușman (adj.)

din care

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

DUȘMAN, -Ă, dușmani, -e, s. m. și f., adj. 1. (Persoană) care are o atitudine ostilă, răuvoitoare față de ceva sau de cineva, care urăște ceva sau pe cineva; vrăjmaș. 2. Inamic (1) (în război). [Acc. și: (reg.) dușman] – Din tc. düșman.

DUȘMAN, -Ă, dușmani, -e, s. m. și f., adj. 1. (Persoană) care are o atitudine ostilă, răuvoitoare față de ceva sau de cineva, care urăște ceva sau pe cineva; vrăjmaș. 2. Inamic (1) (în război). [Acc. și: (reg.) dușman] – Din tc. düșman.

dușman, ~ă [At: NECULCE, L. 313 / A și: (reg) duș~ / Pl: ~i, ~e / E: tc düşman] 1-2 smf, a (Persoană) care are o atitudine ostilă, răuvoitoare față de ceva sau cineva Si: adversar, inamic, vrăjmaș. 3-4 smf, a Inamic (în război). 5 sm (Îe) A-ți pune ~ul la cale sau a te pune cu ~ul la cale A te împăca cu dușmanul (1). 6 sm (Îae) A mânca pe săturate. 7 smf (Spc; d. țări, popoare) Străin. 8 smf Persoană sau animal care te atacă. 9 av (Reg) Extraordinar (de...) 10 a (D. sentimente, acțiuni ale oamenilor) Care exprimă ostilitate Si: dușmănos, ostil. 11 a (D. lucruri, fenomene ale naturii) Care creează greutăți Si: ostil. 12 a (Reg; d. animale) Viclean. corectat(ă)

DUȘMAN, -Ă, dușmani, -e, s. m. și f. 1. Persoană care are atitudine ostilă față de cineva sau ceva, care urăște, care dorește răul cuiva; vrăjmaș. După Dima au venit alți vorbitori, întărind din nou chemările celor mai dinainte, la unire și la luptă împotriva dușmanilor oamenilor muncitori. GALAN, Z. R. 34. De la cine vrei sprijin? De la proprietari? Ei sînt dușmanii noștri cei mai înverșunați. CAMIL PETRESCU, B. 133. Cum a ieșit dușmanul din casă, iedul cel mic se dă iute jos din horn și încuie ușa bine. CREANGĂ, P. 25. ◊ Fig. Naționalismul este cel mai primejdios dușman al unității celor ce muncesc în lupta pentru interesele lor de clasă. REZ. HOT. I 32. ◊ Dușman de clasă = persoană sau grup social care luptă împotriva intereselor clasei muncitoare și a realizărilor ei revoluționare. ◊ (Adjectival) Nu-mi fi inimă dușmană Cînd vezi răul lîngă mine. COȘBUC, P. I 237. Deodată... Pe-o creangă ridicată Doi ochi dușmani strălucesc! ALECSANDRI, P. A. 40. 2. Inamic, adversar în război. Mihai-vodă nu se privește în Ardeal decît ca un guvernator spre a administra țara și a o păzi de năvălirile dușmanilor. BĂLCESCU, O. II 270. ◊ Fig. Eu? Îmi apăr sărăcia și nevoile și neamul... Și de-aceea tot ce mișcă-n țara asta, rîul, ramul, Mi-e prieten numai mie, iară ție dușman este. EMINESCU, O. I 147. ◊ (Cu sens colectiv) Noi, în tinerețele noastre, dam război dușmanului, cînd ne năvălea glia. CAMILAR, N. I 104. Dușmanul e acum pe cîmpul de luptă. CAMIL PETRESCU, T. III 377. ◊ (Adjectival) Coloana din stînga trece între soare și navele dușmane. CAMIL PETRESCU, T. II 175. Armatele dușmane s-au întîlnit în zori Precum într-o furtună doi mari și negri nori. ALECSANDRI, O. 152. – Accentuat și: (Mold.) dușman.

DUȘMAN1 ~ă (~i, ~e) 1) v. DUȘMĂNOS. 2) Care ține de dușman; propriu dușmanului. /<turc. düșman

dușman a. și m. 1. care urăște pe cineva: Veveriță îmi este vechiu dușman NEGR.; 2. cel cu care ne aflăm în răsboiu: împărăția ne-a fost răpit-o dușmanii (!) ISP.; 3. perfid, viclean: Codre, codre, dușman ești, tu voinicii îi amăgești POP.; 4. invidios, pizmaș: când ai bani, trebue s’ai și dușmani PANN; 5. care are ură pentru ceva: dușmanul minciunei. [Turc. DUȘMAN].

dúșman (est) și dușmán (vest) m. (turc. düšmán, d. pers. düšmen, care vine d. vgr. dνs-menés, „răŭ doritor, dușmănos”; bg. sîrb. dušman). Inamic, vrăjmaș, care luptă contra ta. – Și dujmán (vest.). Fem. (și în est) dușmáncă, pl. e.

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

dușman adj. m., s. m., pl. dușmani; adj. f. dușma, pl. dușmane

dușman adj. m., s. m., pl. dușmani; adj. f. dușmană, pl. dușmane

dușman s. m., adj. m., pl. dușmani; f. sg. dușmană, pl. dușmane

Dicționare relaționale

Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).

DUȘMAN s., adj. adversar, inamic, potrivnic, vrăjmaș, (pop.) pizmaș, pizmuitor, (înv. și reg.) pizmătar, pizmătareț, (înv.) neamic, neprieten, nepriitor, pârâș, sculător. (Armata ~; e un ~ de temut.)

DUȘMAN s., adj. adversar, inamic, potrivnic, vrăjmaș, (pop.) pizmaș, pizmuitor, (înv. și reg.) pizmătar, pizmătareț, (înv.) neamic, neprieten, nepriitor, pîrîș, sculător. (Armata ~.)

Dușman ≠ aliat, amic, prieten

Intrare: dușman (adj.)
dușman1 (adj.) adjectiv
adjectiv (A1)
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • dușman
  • dușmanul
  • dușmanu‑
  • dușma
  • dușmana
plural
  • dușmani
  • dușmanii
  • dușmane
  • dușmanele
genitiv-dativ singular
  • dușman
  • dușmanului
  • dușmane
  • dușmanei
plural
  • dușmani
  • dușmanilor
  • dușmane
  • dușmanelor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

dușman, dușmanisubstantiv masculin
dușman, dușmaadjectiv
dușma, dușmanesubstantiv feminin

  • 1. (Persoană) care are o atitudine ostilă, răuvoitoare față de ceva sau de cineva, care urăște ceva sau pe cineva. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • format_quote După Dima au venit alți vorbitori, întărind din nou chemările celor mai dinainte, la unire și la luptă împotriva dușmanilor oamenilor muncitori. GALAN, Z. R. 34. DLRLC
    • format_quote De la cine vrei sprijin? De la proprietari? Ei sînt dușmanii noștri cei mai înverșunați. CAMIL PETRESCU, B. 133. DLRLC
    • format_quote Cum a ieșit dușmanul din casă, iedul cel mic se dă iute jos din horn și încuie ușa bine. CREANGĂ, P. 25. DLRLC
    • format_quote figurat Naționalismul este cel mai primejdios dușman al unității celor ce muncesc în lupta pentru interesele lor de clasă. REZ. HOT. I 32. DLRLC
    • format_quote Nu-mi fi inimă dușmană Cînd vezi răul lîngă mine. COȘBUC, P. I 237. DLRLC
    • format_quote Deodată... Pe-o creangă ridicată Doi ochi dușmani strălucesc! ALECSANDRI, P. A. 40. DLRLC
    • 1.1. Dușman de clasă = persoană sau grup social care luptă împotriva intereselor clasei muncitoare și a realizărilor ei revoluționare. DLRLC
  • 2. Inamic (în război). DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • format_quote Mihai-vodă nu se privește în Ardeal decît ca un guvernator spre a administra țara și a o păzi de năvălirile dușmanilor. BĂLCESCU, O. II 270. DLRLC
    • format_quote figurat Eu? Îmi apăr sărăcia și nevoile și neamul... Și de-aceea tot ce mișcă-n țara asta, rîul, ramul, Mi-e prieten numai mie, iară ție dușman este. EMINESCU, O. I 147. DLRLC
    • format_quote (cu sens) colectiv Noi, în tinerețele noastre, dam război dușmanului, cînd ne năvălea glia. CAMILAR, N. I 104. DLRLC
    • format_quote (cu sens) colectiv Dușmanul e acum pe cîmpul de luptă. CAMIL PETRESCU, T. III 377. DLRLC
    • format_quote Coloana din stînga trece între soare și navele dușmane. CAMIL PETRESCU, T. II 175. DLRLC
    • format_quote Armatele dușmane s-au întîlnit în zori Precum într-o furtună doi mari și negri nori. ALECSANDRI, O. 152. DLRLC
  • comentariu regional Accentuat și: dușman. DEX '09 DLRLC
etimologie:

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.