17 definiții pentru dulău dulen


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

dulắu1 sm [At: PRAV. 64 / Pl: ~ắi / E: pn dolow] 1 Câine mare (și lățos) Si: (îvr) zăvod. 2 (Fig) Calificativ injurios pentru un om bătrân lipsit de educație (și de cultură), cu deprinderi grosolane. 3 (Pop) Constelație boreală din care face parte și Sirus Si: câinele-mare.

dulắu2 sm [At: VICIU, S. GL. / Pl: ~ắi / E: nct] (Reg) Dovleac.

dulắu3 sn [At: CHEST. IV, 16/62 / V: ~léu / Pl: ? / E: mg dülö] (Reg) 1 Drum de țară situat mai jos decât terenurile care îl mărginesc. 2 Țarină. 3 Făgăraș. 4 (Buc) Mămăligă cu brânză.

DULẮU, dulăi, s. m. Câine mare (și lățos); zăvod. – Din pol. dolow.

DULẮU, dulăi, s. m. Câine mare (și lățos); zăvod. – Din pol. dolow.

DULẮU, dulăi, s. m. Cîine mare și lățos (mai ales de la stînă); zăvod. Dulăi mari cît mînjii se întîlneau bot în bot prin întunerec. CAMILAR, T. 6. După zaplaz, hămăiau dulăi ciobănești. SADOVEANU, Z. C. 115. Pînă-n ziuă urlă dulăii de la stînă. ALECSANDRI, P. III 299. Așa buciumă ciobanii Cînd își prăpădesc cîrlanii Și s-adune dulăi Pe la toate tîrlele. SEVASTOS, C. 293.

DULẮU ~i m. Câine mare; zăvod. [Sil. du-lau] /<pol. dolaw

dulău m. 1. câine mare ciobănesc: dulău de stână AL.; 2. fig. bădăran. [Pol. DOLOW].

dulắŭ m. (pol. dolów, sfîrșit de vînătoare, un fel de cîne de vînat, d. vsl. loviti, a vîna. V. lovesc). Vechĭ. Cîne de vînat. Azĭ. Zăvod, cîne foarte mare. V. cîne.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

dulắu s. m., art. dulắul; pl. dulắi, art. dulắii

dulău s. m., art. dulăul; pl. dulăi, art. dulăii


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

DULĂU s. (ZOOL.) zăvod, (prin Transilv.) pugleu, (Mold. și Bucov.) zăblău. (Un ~ pentru păzit curtea.)

DULĂU s. (ZOOL.) zăvod, (prin Transilv.) pugleu, (Mold. și Bucov.) zăblău. (Un ~ pentru păzit curtea.)

DULĂUL s. art. v. câinele-mare.

dulăul s. art. v. CÎINELE-MARE.


Dicționare etimologice

Se explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

dulắu (dulắi), s. m.1. (Înv.) Cîine de vînătoare, copoi. – 2. Cîine de pază (Canis pecuarius). Probabil pol. dołow, din sl. loviti „a vîna” (Cihac, II, 104). După Șeineanu, Rom., XXX, 549, din mag. dullő, soluție care pare dificilă sub aspect fonetic. – Der. dolcă, s. f. (cățea de pază), pe care Hasdeu, Col. lui Traian, 1874, 173, îl considera de origine dacică.

Intrare: dulău
substantiv masculin (M69)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • dulău
  • dulăul
  • dulău‑
plural
  • dulăi
  • dulăii
genitiv-dativ singular
  • dulău
  • dulăului
plural
  • dulăi
  • dulăilor
vocativ singular
plural
dulen
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)