11 definiții pentru dual


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

DUÁL, duale, s. n. Număr gramatical care indică în unele limbi două obiecte ori ființe alcătuind de obicei o pereche. [Pr.: du-al] – Din fr. duel, lat. dualis.

DUÁL, duale, s. n. Număr gramatical care indică în unele limbi două obiecte ori ființe alcătuind de obicei o pereche. [Pr.: du-al] – Din fr. duel, lat. dualis.

duál sn [At: DEX / P: du-al / Pl: ~e / E: fr duel, lat dualis] Număr gramatical care indică în unele limbi două obiecte sau ființe alcătuind de obicei o pereche.

DUÁL s. n. (Gram.) Număr gramatical care arată că este vorba de două exemplare dintr-o speță sau de o pereche de obiecte. Limba veche slavă posedă dualul.

DUÁL s.n. Număr gramatical care arată că este vorba de două exemplare din aceeași speță sau de o pereche de obiecte. [Pron. du-al, pl. -luri, -le. / < lat. dualis, cf. it. duale].

DUÁL, -Ă I. adj. care prezintă dualitate; dublu. ◊ (despre două noțiuni matematice) de aceeași natură, obținute una din cealaltă prin același procedeu. II. s. n. număr gramatical caracteristic unor limbi, deosebit de singular și plural, prin care se arată că este vorba de două exemplare din aceeași specie sau de o pereche de obiecte. (< fr. dual, lat. dualis)

DUÁL n. Număr gramatical folosit în unele limbi când e vorba numai de două ființe sau lucruri. [Sil. du-al] /<fr. duel, lat. dualis

dual n. Gram. număr ce deseamnă două persoane sau două lucruri.

* duál, -ă adj. (lat. dualis). De doĭ: număr dual. S.n., pl. e. Gram. Număr care în unele limbĭ, maĭ ales în cea grecească, arată doŭă persoane saŭ lucrurĭ.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.


Dicționare specializate

Aceste definiții explică de obicei numai înțelesuri specializate ale cuvintelor.

DUÁL s. n. (< lat. dualis < duo „doi”, cf. it. duale): număr gramatical caracteristic limbilor vechi (sanscrita, greaca veche, slava veche), sârbei lusaciene și slovenei actuale, deosebit de singular și de plural, prin care se arată două exemplare din aceeași speță sau o pereche de obiecte.

Intrare: dual
dual1 (pl. -e) substantiv neutru
  • silabație: du-al info
substantiv neutru (N1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • dual
  • dualul
  • dualu‑
plural
  • duale
  • dualele
genitiv-dativ singular
  • dual
  • dualului
plural
  • duale
  • dualelor
vocativ singular
plural
dual2 (pl. -uri) substantiv neutru
substantiv neutru (N24)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • dual
  • dualul
  • dualu‑
plural
  • dualuri
  • dualurile
genitiv-dativ singular
  • dual
  • dualului
plural
  • dualuri
  • dualurilor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

dual

  • 1. Număr gramatical care indică în unele limbi două obiecte ori ființe alcătuind de obicei o pereche.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC DN attach_file un exemplu
    exemple
    • Limba veche slavă posedă dualul.
      surse: DLRLC
  • 2. (și) adjectival Care prezintă dualitate.
    surse: MDN '00 sinonime: dublu (adj.)
    • 2.1. (Despre două noțiuni matematice) De aceeași natură, obținute una din cealaltă prin același procedeu.
      surse: MDN '00

etimologie: