13 definiții pentru dușman (adj.)


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

DUȘMÁN, -Ă, dușmani, -e, s. m. și f., adj. 1. (Persoană) care are o atitudine ostilă, răuvoitoare față de ceva sau de cineva, care urăște ceva sau pe cineva; vrăjmaș. 2. Inamic (1) (în război). [Acc. și: (reg.) dúșman] – Din tc. düșman.

DUȘMÁN, -Ă, dușmani, -e, s. m. și f., adj. 1. (Persoană) care are o atitudine ostilă, răuvoitoare față de ceva sau de cineva, care urăște ceva sau pe cineva; vrăjmaș. 2. Inamic (1) (în război). [Acc. și: (reg.) dúșman] – Din tc. düșman.

dușman, ~ă [At: NECULCE, L. 313 / A și: (reg) duș~ / Pl: ~i, ~e / E: tc düşman] 1-2 smf, a (Persoană) care are o atitudine ostilă, răuvoitoare față de ceva sau cineva Si: adversar, inamic, vrăjmaș. 3-4 smf, a Inamic (în război). 5 sm (Îe) A-ți pune ~ul la cale sau a te pune cu ~ul la cale A te împăca cu dușmanul (1). 6 sm (Îae) A mânca pe săturate. 7 smf (Spc; d. țări, popoare) Străin. 8 smf Persoană sau animal care te atacă. 9 av (Reg) Extraordinar (de...) 10 a (D. sentimente, acțiuni ale oamenilor) Care exprimă ostilitate Si: dușmănos, ostil. 11 a (D. lucruri, fenomene ale naturii) Care creează greutăți Si: ostil. 12 a (Reg; d. animale) Viclean. corectată

DUȘMÁN, -Ă, dușmani, -e, s. m. și f. 1. Persoană care are atitudine ostilă față de cineva sau ceva, care urăște, care dorește răul cuiva; vrăjmaș. După Dima au venit alți vorbitori, întărind din nou chemările celor mai dinainte, la unire și la luptă împotriva dușmanilor oamenilor muncitori. GALAN, Z. R. 34. De la cine vrei sprijin? De la proprietari? Ei sînt dușmanii noștri cei mai înverșunați. CAMIL PETRESCU, B. 133. Cum a ieșit dușmanul din casă, iedul cel mic se dă iute jos din horn și încuie ușa bine. CREANGĂ, P. 25. ◊ Fig. Naționalismul este cel mai primejdios dușman al unității celor ce muncesc în lupta pentru interesele lor de clasă. REZ. HOT. I 32. ◊ Dușman de clasă = persoană sau grup social care luptă împotriva intereselor clasei muncitoare și a realizărilor ei revoluționare. ◊ (Adjectival) Nu-mi fi inimă dușmană Cînd vezi răul lîngă mine. COȘBUC, P. I 237. Deodată... Pe-o creangă ridicată Doi ochi dușmani strălucesc! ALECSANDRI, P. A. 40. 2. Inamic, adversar în război. Mihai-vodă nu se privește în Ardeal decît ca un guvernator spre a administra țara și a o păzi de năvălirile dușmanilor. BĂLCESCU, O. II 270. ◊ Fig. Eu? Îmi apăr sărăcia și nevoile și neamul... Și de-aceea tot ce mișcă-n țara asta, rîul, ramul, Mi-e prieten numai mie, iară ție dușman este. EMINESCU, O. I 147. ◊ (Cu sens colectiv) Noi, în tinerețele noastre, dam război dușmanului, cînd ne năvălea glia. CAMILAR, N. I 104. Dușmanul e acum pe cîmpul de luptă. CAMIL PETRESCU, T. III 377. ◊ (Adjectival) Coloana din stînga trece între soare și navele dușmane. CAMIL PETRESCU, T. II 175. Armatele dușmane s-au întîlnit în zori Precum într-o furtună doi mari și negri nori. ALECSANDRI, O. 152. – Accentuat și: (Mold.) dúșman.

DUȘMÁN1 ~ă (~i, ~e) 1) v. DUȘMĂNOS. 2) Care ține de dușman; propriu dușmanului. /<turc. düșman

dușman a. și m. 1. care urăște pe cineva: Veveriță îmi este vechiu dușman NEGR.; 2. cel cu care ne aflăm în răsboiu: împărăția ne-a fost răpit-o dușmanii (!) ISP.; 3. perfid, viclean: Codre, codre, dușman ești, tu voinicii îi amăgești POP.; 4. invidios, pizmaș: când ai bani, trebue s’ai și dușmani PANN; 5. care are ură pentru ceva: dușmanul minciunei. [Turc. DUȘMAN].

dúșman (est) și dușmán (vest) m. (turc. düšmán, d. pers. düšmen, care vine d. vgr. dνs-menés, „răŭ doritor, dușmănos”; bg. sîrb. dušman). Inamic, vrăjmaș, care luptă contra ta. – Și dujmán (vest.). Fem. (și în est) dușmáncă, pl. e.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

dușmán adj. m., s. m., pl. dușmáni; adj. f. dușmánă, pl. dușmáne

dușmán s. m., adj. m., pl. dușmáni; f. sg. dușmánă, pl. dușmáne


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

DUȘMÁN s., adj. adversar, inamic, potrivnic, vrăjmaș, (pop.) pizmaș, pizmuitor, (înv. și reg.) pizmătar, pizmătareț, (înv.) neamic, neprieten, nepriitor, pârâș, sculător. (Armata ~; e un ~ de temut.)

DUȘMAN s., adj. adversar, inamic, potrivnic, vrăjmaș, (pop.) pizmaș, pizmuitor, (înv. și reg.) pizmătar, pizmătareț, (înv.) neamic, neprieten, nepriitor, pîrîș, sculător. (Armata ~.)

Dușman ≠ aliat, amic, prieten

Intrare: dușman (adj.)
dușman1 (adj.) adjectiv
adjectiv (A1)
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • dușman
  • dușmanul
  • dușmanu‑
  • dușma
  • dușmana
plural
  • dușmani
  • dușmanii
  • dușmane
  • dușmanele
genitiv-dativ singular
  • dușman
  • dușmanului
  • dușmane
  • dușmanei
plural
  • dușmani
  • dușmanilor
  • dușmane
  • dușmanelor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

dușman, -ă dușmană dujman

  • 1. (Persoană) care are o atitudine ostilă, răuvoitoare față de ceva sau de cineva, care urăște ceva sau pe cineva.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC sinonime: vrăjmaș (adj.) vrăjmaș, -ă (persoană) diminutive: dușmănel 6 exemple
    exemple
    • După Dima au venit alți vorbitori, întărind din nou chemările celor mai dinainte, la unire și la luptă împotriva dușmanilor oamenilor muncitori. GALAN, Z. R. 34.
      surse: DLRLC
    • De la cine vrei sprijin? De la proprietari? Ei sînt dușmanii noștri cei mai înverșunați. CAMIL PETRESCU, B. 133.
      surse: DLRLC
    • Cum a ieșit dușmanul din casă, iedul cel mic se dă iute jos din horn și încuie ușa bine. CREANGĂ, P. 25.
      surse: DLRLC
    • figurat Naționalismul este cel mai primejdios dușman al unității celor ce muncesc în lupta pentru interesele lor de clasă. REZ. HOT. I 32.
      surse: DLRLC
    • Nu-mi fi inimă dușmană Cînd vezi răul lîngă mine. COȘBUC, P. I 237.
      surse: DLRLC
    • Deodată... Pe-o creangă ridicată Doi ochi dușmani strălucesc! ALECSANDRI, P. A. 40.
      surse: DLRLC
    • 1.1. Dușman de clasă = persoană sau grup social care luptă împotriva intereselor clasei muncitoare și a realizărilor ei revoluționare.
      surse: DLRLC
  • 2. Inamic (în război).
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC sinonime: inamic (adj.) inamic, -ă (persoană) 6 exemple
    exemple
    • Mihai-vodă nu se privește în Ardeal decît ca un guvernator spre a administra țara și a o păzi de năvălirile dușmanilor. BĂLCESCU, O. II 270.
      surse: DLRLC
    • figurat Eu? Îmi apăr sărăcia și nevoile și neamul... Și de-aceea tot ce mișcă-n țara asta, rîul, ramul, Mi-e prieten numai mie, iară ție dușman este. EMINESCU, O. I 147.
      surse: DLRLC
    • (cu sens) colectiv Noi, în tinerețele noastre, dam război dușmanului, cînd ne năvălea glia. CAMILAR, N. I 104.
      surse: DLRLC
    • (cu sens) colectiv Dușmanul e acum pe cîmpul de luptă. CAMIL PETRESCU, T. III 377.
      surse: DLRLC
    • Coloana din stînga trece între soare și navele dușmane. CAMIL PETRESCU, T. II 175.
      surse: DLRLC
    • Armatele dușmane s-au întîlnit în zori Precum într-o furtună doi mari și negri nori. ALECSANDRI, O. 152.
      surse: DLRLC
  • comentariu regional Accentuat și: dușman.
    surse: DEX '09 DLRLC

etimologie: