17 definiții pentru dușman (s.m.) dujman


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

DUȘMÁN, -Ă, dușmani, -e, s. m. și f., adj. 1. (Persoană) care are o atitudine ostilă, răuvoitoare față de ceva sau de cineva, care urăște ceva sau pe cineva; vrăjmaș. 2. Inamic (1) (în război). [Acc. și: (reg.) dúșman] – Din tc. düșman.

DUȘMÁN, -Ă, dușmani, -e, s. m. și f., adj. 1. (Persoană) care are o atitudine ostilă, răuvoitoare față de ceva sau de cineva, care urăște ceva sau pe cineva; vrăjmaș. 2. Inamic (1) (în război). [Acc. și: (reg.) dúșman] – Din tc. düșman.

dușman, ~ă [At: NECULCE, L. 313 / A și: (reg) duș~ / Pl: ~i, ~e / E: tc düşman] 1-2 smf, a (Persoană) care are o atitudine ostilă, răuvoitoare față de ceva sau cineva Si: adversar, inamic, vrăjmaș. 3-4 smf, a Inamic (în război). 5 sm (Îe) A-ți pune ~ul la cale sau a te pune cu ~ul la cale A te împăca cu dușmanul (1). 6 sm (Îae) A mânca pe săturate. 7 smf (Spc; d. țări, popoare) Străin. 8 smf Persoană sau animal care te atacă. 9 av (Reg) Extraordinar (de...) 10 a (D. sentimente, acțiuni ale oamenilor) Care exprimă ostilitate Si: dușmănos, ostil. 11 a (D. lucruri, fenomene ale naturii) Care creează greutăți Si: ostil. 12 a (Reg; d. animale) Viclean. corectată

DUȘMÁN, -Ă, dușmani, -e, s. m. și f. 1. Persoană care are atitudine ostilă față de cineva sau ceva, care urăște, care dorește răul cuiva; vrăjmaș. După Dima au venit alți vorbitori, întărind din nou chemările celor mai dinainte, la unire și la luptă împotriva dușmanilor oamenilor muncitori. GALAN, Z. R. 34. De la cine vrei sprijin? De la proprietari? Ei sînt dușmanii noștri cei mai înverșunați. CAMIL PETRESCU, B. 133. Cum a ieșit dușmanul din casă, iedul cel mic se dă iute jos din horn și încuie ușa bine. CREANGĂ, P. 25. ◊ Fig. Naționalismul este cel mai primejdios dușman al unității celor ce muncesc în lupta pentru interesele lor de clasă. REZ. HOT. I 32. ◊ Dușman de clasă = persoană sau grup social care luptă împotriva intereselor clasei muncitoare și a realizărilor ei revoluționare. ◊ (Adjectival) Nu-mi fi inimă dușmană Cînd vezi răul lîngă mine. COȘBUC, P. I 237. Deodată... Pe-o creangă ridicată Doi ochi dușmani strălucesc! ALECSANDRI, P. A. 40. 2. Inamic, adversar în război. Mihai-vodă nu se privește în Ardeal decît ca un guvernator spre a administra țara și a o păzi de năvălirile dușmanilor. BĂLCESCU, O. II 270. ◊ Fig. Eu? Îmi apăr sărăcia și nevoile și neamul... Și de-aceea tot ce mișcă-n țara asta, rîul, ramul, Mi-e prieten numai mie, iară ție dușman este. EMINESCU, O. I 147. ◊ (Cu sens colectiv) Noi, în tinerețele noastre, dam război dușmanului, cînd ne năvălea glia. CAMILAR, N. I 104. Dușmanul e acum pe cîmpul de luptă. CAMIL PETRESCU, T. III 377. ◊ (Adjectival) Coloana din stînga trece între soare și navele dușmane. CAMIL PETRESCU, T. II 175. Armatele dușmane s-au întîlnit în zori Precum într-o furtună doi mari și negri nori. ALECSANDRI, O. 152. – Accentuat și: (Mold.) dúșman.

DUȘMÁN2 ~ă (~i, ~e) m. și f. 1) Fiecare dintre persoanele care sunt legate printr-un sentiment de dușmănie reciprocă, privite în raport una față de alta; vrăjmaș; inamic. ~ de moarte. 2) Fiecare dintre părțile beligerante implicate într-un conflict armat, privite în raport una față de alta; inamic; vrăjmaș. /<turc. düșman

dușman a. și m. 1. care urăște pe cineva: Veveriță îmi este vechiu dușman NEGR.; 2. cel cu care ne aflăm în răsboiu: împărăția ne-a fost răpit-o dușmanii (!) ISP.; 3. perfid, viclean: Codre, codre, dușman ești, tu voinicii îi amăgești POP.; 4. invidios, pizmaș: când ai bani, trebue s’ai și dușmani PANN; 5. care are ură pentru ceva: dușmanul minciunei. [Turc. DUȘMAN].

dúșman (est) și dușmán (vest) m. (turc. düšmán, d. pers. düšmen, care vine d. vgr. dνs-menés, „răŭ doritor, dușmănos”; bg. sîrb. dušman). Inamic, vrăjmaș, care luptă contra ta. – Și dujmán (vest.). Fem. (și în est) dușmáncă, pl. e.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

dușmán adj. m., s. m., pl. dușmáni; adj. f. dușmánă, pl. dușmáne

dușmán s. m., adj. m., pl. dușmáni; f. sg. dușmánă, pl. dușmáne


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

DUȘMÁN s., adj. adversar, inamic, potrivnic, vrăjmaș, (pop.) pizmaș, pizmuitor, (înv. și reg.) pizmătar, pizmătareț, (înv.) neamic, neprieten, nepriitor, pârâș, sculător. (Armata ~; e un ~ de temut.)

DUȘMAN s., adj. adversar, inamic, potrivnic, vrăjmaș, (pop.) pizmaș, pizmuitor, (înv. și reg.) pizmătar, pizmătareț, (înv.) neamic, neprieten, nepriitor, pîrîș, sculător. (Armata ~.)

Dușman ≠ aliat, amic, prieten


Dicționare etimologice

Se explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

dușmán (-ni), s. m. – Inamic, vrăjmaș. – Mr. dusman. Tc. (per.) düșmen (Roesler 591; Miklosich, Türk. Elem., I, 288; Șeineanu, II, 165; Lokotsch 554; Ronzevalle 90), cf. alb., bg., sb. dušman.Der. dușmancă, s. f. (inamică, vrăjmașă); dușmănesc, adj. (privitor la dușmani; dușmănos); dușmănește, adv. (cu dușmănie, ostil); dușmănos, adj. (ostil); dușmăni, vb. (a fi ostil; a urî; a învrăjbi); dușmănie, s. f. (vrăjmășie); îndușmăni, vb. (a învrăjbi).


Dicționare enciclopedice

Definiții enciclopedice

FAS EST ET AB HOSTE DOCERI (lat.) este îngăduit să înveți (chiar) de la dușman – Ovidiu, „Metamorphoseon libri”, IV, 428.

Intrare: dușman (s.m.)
substantiv masculin (M1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • dușman
  • dușmanul
  • dușmanu‑
plural
  • dușmani
  • dușmanii
genitiv-dativ singular
  • dușman
  • dușmanului
plural
  • dușmani
  • dușmanilor
vocativ singular
  • dușmanule
  • dușmane
plural
  • dușmanilor
dujman
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

dușman, -ă dușmană dujman

  • 1. (Persoană) care are o atitudine ostilă, răuvoitoare față de ceva sau de cineva, care urăște ceva sau pe cineva.
    exemple
    • După Dima au venit alți vorbitori, întărind din nou chemările celor mai dinainte, la unire și la luptă împotriva dușmanilor oamenilor muncitori. GALAN, Z. R. 34.
      surse: DLRLC
    • De la cine vrei sprijin? De la proprietari? Ei sînt dușmanii noștri cei mai înverșunați. CAMIL PETRESCU, B. 133.
      surse: DLRLC
    • Cum a ieșit dușmanul din casă, iedul cel mic se dă iute jos din horn și încuie ușa bine. CREANGĂ, P. 25.
      surse: DLRLC
    • figurat Naționalismul este cel mai primejdios dușman al unității celor ce muncesc în lupta pentru interesele lor de clasă. REZ. HOT. I 32.
      surse: DLRLC
    • Nu-mi fi inimă dușmană Cînd vezi răul lîngă mine. COȘBUC, P. I 237.
      surse: DLRLC
    • Deodată... Pe-o creangă ridicată Doi ochi dușmani strălucesc! ALECSANDRI, P. A. 40.
      surse: DLRLC
    • 1.1. Dușman de clasă = persoană sau grup social care luptă împotriva intereselor clasei muncitoare și a realizărilor ei revoluționare.
      surse: DLRLC
  • 2. Inamic (în război).
    exemple
    • Mihai-vodă nu se privește în Ardeal decît ca un guvernator spre a administra țara și a o păzi de năvălirile dușmanilor. BĂLCESCU, O. II 270.
      surse: DLRLC
    • figurat Eu? Îmi apăr sărăcia și nevoile și neamul... Și de-aceea tot ce mișcă-n țara asta, rîul, ramul, Mi-e prieten numai mie, iară ție dușman este. EMINESCU, O. I 147.
      surse: DLRLC
    • (cu sens) colectiv Noi, în tinerețele noastre, dam război dușmanului, cînd ne năvălea glia. CAMILAR, N. I 104.
      surse: DLRLC
    • (cu sens) colectiv Dușmanul e acum pe cîmpul de luptă. CAMIL PETRESCU, T. III 377.
      surse: DLRLC
    • Coloana din stînga trece între soare și navele dușmane. CAMIL PETRESCU, T. II 175.
      surse: DLRLC
    • Armatele dușmane s-au întîlnit în zori Precum într-o furtună doi mari și negri nori. ALECSANDRI, O. 152.
      surse: DLRLC
  • comentariu regional Accentuat și: dușman.
    surse: DEX '09 DLRLC

etimologie: