dragaj sn [At: ANTIPA, P. 271 / Pl: e / E: fr dragage] 1 Săpare a fundului unei ape cu ajutorul dragelor și înlăturare a materialului rezultat, în vederea înlesnirii navigației, a executării unor lucrări etc. Si: dragare (1), (rar) dragat¹ (1). 2 Căutare sub apă a unor epave mici, a unor obiecte pierdute, a vârfurilor de stâncă (nedescoperite prin sondaje) Si: dragare (2), (rar) dragat¹ (2). 3 Pescuire sau distrugere a minelor marine dintr-o anumită zonă de navigație Si: dragare (3), (rar) dragat¹ (3).

DRAGAJ s. n. Săpare sub apă cu ajutorul dragei; dragare. Trebuiau prelungite digurile în larg și intensificat dragajul. BART, E. 111.

DRAGAJ s.n. Săpare sub apă cu ajutorul dragei; dragare. [Cf. fr. dragage].

DRAGAJ s. n. dragare. (< fr. dragage)

dragaj n. scoaterea nămolului dintr’o apă curgătoare sau dintr’un canal (= fr. dragage).

dragaj s. n.

dragaj s. n.

dragaj s. n.

dragaj

DRAGAJ s. v. dragare.

DRAGAJ s. dragare. (~ fundului unei ape.)

rid de dragaj, (engl.= groove marks) urmă liniară continuă, generată de un obiect transportat de un curent de apă pe supr. slab coezivă a unui sediment lutitic.

șanțuri de dragaj (pl.), (engl.= groove cast) → urme de dragaj.

urme de dragaj, (engl.= groove cast) mecanoglife liniare, conti-nue, generate de obiecte transportate de un cu-rent deasupra unui sediment lutitic slab coeziv. U.d. îmbracă forma șanțurilor și ridurilor de d. și servesc, în formațiunile în care se conservă, la reconstituirea direcțiilor de paleocurent.

DRAGÁJ (< fr.) s. n. 1. Acțiunea de a draga. 2. Operație de căutare sub apă a unor epave mici, a unor obiecte pierdute (ex. ancore) sau a vârfurilor de stâncă (nedescoperite prin sondaje). 3. Operație de pescuire sau de distrugere a minelor marine dintr-o anumită zonă de navigație.