domniță sf [At: RADU POPESCU, ap. MAG. IST. 124/6 / Pl: ~țe / E: doamnă + -iță] 1 Fiică de domn (2). 2 (Rar) Soție de domn (2). 3 (Rar) Femeie tânără și frumoasă. 4 (Fam; înv) Termen cu care un bărbat se adresa unei femei tinere. 5 (Lpl) Iele. 6 (Orn) Domnișoară (8). 7 (Bot; reg; lpl) Ochiul boului (Callistephus chinensis).

DOMNIȚĂ, domnițe, s. f. (În trecut) Fiică sau (mai rar) soție de domn (3); prințesă. Această domniță Ruxanda, prințule, este desigur aceea despre care am auzit. SADOVEANU, Z. C. 54. Lică Păun sta... pe o stradă cu nume de domniță romîncă. G. M. ZAMFIRESCU, M. D. II 221. Radul-vodă rămîind văduv, domnița Manda, unica sa fiică frumoasă ca o zi de mai, era singura [lui] mîngîiere. NEGRUZZI, S. I 105. ♦ (În limbajul poetic) Termen cu care un bărbat se adresează femeii iubite. Domnița mea din visuri, apleacă-te spre mine. CAMIL PETRESCU, T. II 12.

DOMNIȚĂ ~e f. (diminutiv de la doamnă) 1) fam. (folosit și ca termen de adresare) Femeie tânără. 2) înv. Fiică de domn; prințesă; principesă. /doamnă + suf. ~iță

domniță f. od. fiica Domnitorului, principesă: plânge și suspină tânăra Domniță BOL.

domníță f., pl. e. Vechĭ. Soție de principe. Fiĭcă de principe.

Balașa (Domnița) f. fiica lui Const. Brâncoveanu, a cării amintire o păstrează biserica monumentală cu acest nume din București.

domniță s. f., g.-d. art. domniței; pl. domnițe

domniță s. f., g.-d. art. domniței; pl. domnițe

domniță s. f., g.-d. art. domniței; pl. domnițe

RALU, Domnița ~ (sec. 19), fiica mai mică a domnului Țării Românești, Ioan Gheorghe Caragea. A inițiat prima formă organizatorică de teatru cult din România (Teatrul de la Cișmeaua Roșie din București, 1817).

DOMNIȚĂ s. (IST.) principesă, prințesă, (reg.) prință, prințoaică.

DOMNIȚĂ s. principesă, prințesă, (reg.) prință, prințoaică.