DOMNIȚĂ, domnițe, s. f. (În trecut) Fiică sau (mai rar) soție de domn (3); prințesă. Această domniță Ruxanda, prințule, este desigur aceea despre care am auzit. SADOVEANU, Z. C. 54. Lică Păun sta... pe o stradă cu nume de domniță romîncă. G. M. ZAMFIRESCU, M. D. II 221. Radul-vodă rămîind văduv, domnița Manda, unica sa fiică frumoasă ca o zi de mai, era singura [lui] mîngîiere. NEGRUZZI, S. I 105. ♦ (În limbajul poetic) Termen cu care un bărbat se adresează femeii iubite. Domnița mea din visuri, apleacă-te spre mine. CAMIL PETRESCU, T. II 12.